Cu fața la soare, poveste despre cum te ”arde” lipsa dezvoltării personale

Curând toamna își va intra în drepturi și zilele gri ne vor face să ne uităm la cer cu speranță de a găsi o rază caldă. Amintirea senzație pe care o aveam stând cu fața la soare o să fie câteva luni de zile o amintire.

O experiență recentă m-a făcut să realizez un lucru: Soarele înseamnă viață, căldură, lumină dar și prea mult soare, dăunează. Zilele trecute mă bucuram intens de căldura lui. Într-un dialog intim îmi luam rămas bun de la căldură și mă pregăteam să accept frigul care va veni curând. Imperceptibil, stând cu fața la soare, evident că mi-am ars pielea. Și după plăcere a venit durerea…

Dacă ar fi să compar soarele cu viața realizez imediat că de cele mai multe ori, noi oamenii, avem tot ceea ce ne este necesar dar nu prea știm să gestionăm acest tot. Ne dorim prea multă iubire, prea mulți bani, libertate, prea multă atenție și ce este prea mult chiar strică. Nu o dată am văzut fiecare în jurul nostru acest dezechilibru a lui ”prea mult” și consecințele lui.

Lecția lui ”prea mult”

Prea multă iubire, aduce suferință. Atașamentul devine povară, frica de a pierde persoana iubită, gelozie, control.

Prea mulți bani aduc dezechilibru, ego, senzația falsă de putere.

Prea multă libertate vine cu lipsa de control, superficialitate, disciplină precară.

Tot ce este prea mult dezechilibrează firescul. Exact ca un pom prea roditor care însă rupe crengile.

Lecția echilibrului o învățăm….sau nu de mici copii. Primii profesori sunt părinții noștri. Buni sau mai puțini buni, echilibrați sau dimpotrivă, vin să pună bazele  educației în dezvoltarea noastră. Mai apoi vine școala, prietenii, societatea. Nici nu observăm când devenim adulți și mulți dintre noi, nu-i așa, repetăm lecțiile părinților noștri. Unii au rămas cu frici, alții au dezvoltat rigidități sau preconcepții, mulți se tem să iubească sau să fie iubiți.

Ori de câte ori te străbate un gând de nemulțumire referitoare la viața ta, ”ai stat prea mult cu fața la soare”. Adică te-ai îndepărtat de cine ești tu, dorințele tale și durerea neputinței se instalează încet. Începi să nu mai crezi în tine, în alții, începi să găsești vinovați și clar nu realizezi că ai pierdut controlul vieții tale. Și atunci trebuie să acționezi!

Și așa cum soarele răsare în fiecare zi, așa ar trebui să învățăm și noi să privim o nouă zi cu bucurie și cu sentimentul că menirea noastră este să ne facem viața mai frumoasă. Stănd cu fața la soare nici prea mult nici prea puțin, respectând echilibrul naturii, timpului și etapei de viață în care ne aflăm. Cum facem asta depinde de fiecare. Unii aleg să se dezvolte personal și alegerea este foarte corectă. Alții aleg să se plângă, să rămână blocați sau să pună vină pe alții.

Alegerea întotdeauna îți aparține.

 

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

1 × three =