Fără titlu

Interesante vremuri trăim. Zilele care au trecut au scos la lumină un adevăr mereu actual: ulciorul nu merge de multe ori la apă.  După părerea mea învățăm tare greu și ne bucurăm prea repede.

Sunt sute de analize politice la ora asta și sunt oameni care le fac foarte bine, nu mai este nevoie de un părelolog în plus,  dar un lucru îl putem observa cu ochiul liber: suntem un popor cu toleranță mare și iute la mânie. Privind istoria care se tot repetă, stăm cu bocancul pe cap și mai apoi ne bucurăm să îl pedepsim pe despot. Asta după părerea mea ne face foarte vulnerabili la tot felul de …lupi în piele de oaie.

Trecând peste uimirea cu care constat că ne bucurăm de răul unuia sau altuia, noi fiind total neputincioși și acceptând răul de zi cu zi, mă gândesc cât de importantă este educația noastră a tuturor. Fără să ne educăm, vom tot repeta povestea asta care mie deja îmi seamănă a karmă de țară.

A ne educa înseamnă a învăța în primul rând să ne punem întrebări. Poate ați observat că de multe ori suferim de ”eu știu”, ”nu mă interesează”, ”la ce îmi folosește”. Și uite așa o zi, două, o lună, un an, o funcție mai cocoanoasă și ne trezim că trăim cu impresia că le știm pe toate și putem decide pentru alții. Nu poți avea pretenția ca om să crezi că știi ceva fără să fi petrecut sute de ore cu cârți în mână și mai apoi să pui cunoașterea în practică. Spun asta pentru toți cei care comentează fenomenul politic uitându-se la televizor. La televizor nu vedem realitatea, vedem doar ce vor unii să vedem.

Mai apoi eu una nu înțeleg de ce așteptăm întotdeauna de la alții ceea ce noi nu putem face? Nu prea mai avem simț civic, tolerăm în continuare abuzuri, fugim de soluții care nu se aplică peste noapte. Dar vrem să se schimbe ceva….

Schimbarea socială sau politică nu este un fenomen climatologic ci este un proces de durată, durată care crește în funcție de complexitatea schimbării. Vă dau un exemplu simplu: te muți într-o casă nouă. Te obișnuiești peste noapte? Îți schimbi locul de muncă. Te adaptezi în 24 de ore? Ești bolnav, Doamne ferește. Te vindeci peste noapte sau lași corpul în propriul ritm.

Așa și cu victoriile scurte. Da, de acord, sunt dulci, strălucitoare, dar pentru un succes este nevoie de timp, efort și disciplină. Și mă tem că noi ca popor încă copilărim la subiectul acesta.

Vrei să trăiești civilizat în țara ta? Foarte bine, este dreptul tău dar vezi că trebuie să alegi bine ca omul care va conduce Ministerul Finanțelor să fie educat, actual și realist.  Noi avem tendința de a înlocui răul cu răul mai mic și asta este foarte periculos într-o țară în care oamenii ei sunt atât de furioși. Pentru mine votul diasporei a însemnat clar dorul de țară. Oameni care și-au văzut siguranța vieții de zi cu zi pusă în pericol, și-au lăsat copiii și au plecat pentru o pâine mai bună. Acum au votat poate cu speranța de a se întoarce la copiii lor. Să nu le fie votul în zadar.

La rândul lor tinerii au devenit o voce. Acei tineri care păreau pentru părinți de multe ori pierduți pentru societate, acei tineri care merg la psiholog, citesc, stau mai mult în spatele calculatoarelor, au prins glas și au cerut o viață mai bună.

A fost un prim semnal dar realizăm noi fiecare cât de responsabili trebuie să fim de acum înainte? Că țara asta are nevoie de spitale, școli, autostrăzi? Că în țara asta se taie copacii, se scot resurse, se plătesc oamenii la mai puțin de jumătate cât plătește o corporație în țara mamă? Că nu avem sisteme moderne de canalizare, infrastructura este praf, nu mai avem industrie, agricultură?

Avem multă treabă fiecare dar în primul rând avem să ne educăm odată pentru totdeaună și să nu mai ventilăm neajunsurile printr-un vot.

Ați votat europarlamentari, foarte bine! Dar peste un an mai aveți acces la ei? Mai au ei nevoie de voi? Sunt ei interesați să ne fie mai bine? Sunt pregătiți profesional? Vorbesc cursiv măcar limba engleză? Ne vor bine?

Uite câte întrebări la care încet, încet trebuie să ne răspundem.

 

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

3 × two =