Dă-o naibii de perfecțiune!

Demult am vrut să scriu despre acest subiect dar uneori prea aveam altceva de spus și alte ori îmi ocupam mintea să ajung la marele Zen interior. Ocupată să mă iau mult prea în serios mă amuz să descopăr acum că există atâtea lucruri pe care le-am făcut în decursul vieții pornind le la ”așa trebuie”, încât mă întreb CE A FOST ÎN CAPUL MEU?

Noroc cu meseria asta pe care o am, meserie care mi-a dat cunoaștere și toleranță pentru a înțelege ceea ce pentru mulți încă este greu de înțeles. Am fost tentată acum să scriu că este greu, dificil, ia timp să pui cap la cap tot ceea ce reprezinți tu ca să ai o idee către ce te întrepți în viață. Dar este infinit mai simplu. Suntem în mare parte suma educație, al contexului social, l rutinei și mai puțin a ceea ce ar trebui să însemne autocunoștere, dezvoltare și empatie, cuvinte mari pe care le folosim de multe ori fără acoperire.

Revenind la mine pot declara deschis și asumat public: sufăr de perfecțiune. Perfecțiunea mă împedică să fiu cu adevărat fericită. Aș vrea să nu îmi pese atât de tare și să mi se rupă pur și simplu uneori de tot și toate. Am spus ”să mi se rupă”?! Ce urât!

Eu și probabil mulți dintre voi ați fost educați să fiți copiii perfecți. Cuminți, curați, disciplinați, înțelepți, deștepți, devreme acasă. Toate astea au adus și beneficii, admirația părinților, a profesorilor, a prietenilor. Minunat! Și what next ar zice americanul? Dacă tragi linie acum la o vârstă matură cu ce te lauzi?

Te lauzi că ai o familie frumoasă? Nu știu ce să cred, toate familiile sunt frumoase în felul lor. Poate a ta pare perfectă, că tu ești perfect dar nu este sigur că ai copilul perfect care ar fi perfect dacă tu nu te-au strădui atât de tare să îl perfecționezi așa cum vrei tu.

Ai carieră? Wow! Felicitări! Deci ai tot timpul ocupat să alergi de colo colo, o tonă de responsabilități și probabil bani pe care-i cheltui compulsiv. Ai oameni în subordine care te admiră (oare?), șefi care te laudă (rar). Te uiți cu mândrie cum îți depășești targetul, dar defapt și foarte sincer, ești o rotiță care învârte mașina scumpă a unui proprietar sau consiliu de administrație.

Trăiești în România. Țară frumoasă să recunoaștem dar nu este nimic din meritul nostru. Răul, ramul erau acolo și vor mai fi dacă …nu îl mutăm să construim vreun cartier rezidențial. Trăiești în România, țara în care nu se schimbă defapt nimic. Tot aceiași oameni îți hotărăsc viața, tot aceleași drumuri devin mai stricate, tot același oraș devine mai aglomerat. Ca să nu spun că tu ești același care crezi că se v-a schimba ceva atâta timp cât singur observi cât de greu îți este ȚIE să te schimbi. Dar ca om tu trebuie să crezi în ceva mai bun și naiba știe cum se face de taman în perioada alegerilor electorale încep să crezi în povești, în Făt-Frumos și baghete magice. Dar eu înțeleg și asta, cu toții suntem defapt niște copii.

Perspectiva este …perfectă! Copiii îți pleacă din țară, tu te mai chinui cu afacerea sau cariera, te îmbolnăveșți la un moment dat, dai de sistemul medical, îmbătrânești, te frustrezi și mori. Atât a fost viața ta ….perfectă.

Și între două puncte, unul care reprezintă nașterea ta și unul moartea este viața. Așa cum este. Viața care de multe ori te trăiește prin momente în care te enervezi că cineva observă virgula lipsă sau că ai întârziat cinci minute. Zile în care ești nemulțumit de tine comparându-te ca prostul cu alții care evident nu au viața ta. Da, recunosc, mă enerveză rău toți fericiții lumii, frumoasele perfecte, super oamenii de afaceri cărora mereu le merge bine și cei care ne dau sfaturi despre cum și ce, ei fiind vai de capul lor.

Cred că autenticitatea este primul pas către firescul vieții, către naturalul ei. Nu există zile numai bune, fericire continuă, relații siropoase în care ne spunem toată ziua ”te iubesc”. Nu există părinții perfecți care mereu cu zâmbetul pe buze, plini de atenție și înțelepciune veghează copilul perfect care se joacă dar nu se murdărește.

Există însă MOMENTE PERFECTE! Acele momente în care se aliniază parcă tot universul ca tu să te simți bine. Din acele momente putem dărui, iubi, creea.

În rest, foarte sincer, suntem cu toții cu bune și rele, mergând umăr la umăr spre destinația finală.

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

thirteen + 17 =