Copil agresiv- copil rău?

Agresivitatea copilului este un subiect des întâlnit în grădinițe și școli îngrozind părinți și cadre didactice. Din poveștile pe care le aud, tot mai des din păcate, observ că subiectul acesta este un fel de tabu, rușinos și abordat departe de adevăr și realitate.

Da, copiii mici sunt agresivi dar asta nu înseamnă că sunt răi!

Înainte de a pune o etichetă copilului, tu ca și părinte trebuie să ananlizezi la rece ce se petrece defapt la tine în familie. Partea acea cu ”nu știu de unde a învățat să se bată, la noi nu a văzut așa ceva” nu stă în picioare. De cele mai multe ori, copilul este cel mai fin observator și ”substanța” reactivă care manifestă toate dedesupturile emoționale ale părinților. Frustrări îngropate de peste zi, disprețul sau dezgustul față de partener, mila, frica, nemulțumirea, durerea, toate acestea sunt observate de copil și…traduse prin gesturi și fapte. Copilul devine purtătorul tău de cuvânt și exprimă ceea ce tu nu poți sau nu ai curaj să faci.

Întotdeauna m-a mirat cumva faptul că oamenii se aruncă atât de ușor în responsabilitatea de a fi părinte fără a avea cele mai elementare cunoștințe despre ”cum funcționează” copilul. Pentru foarte mulți, copilul este o consecință firească a vieții de cuplu, pentru alții, garanția unei bătrâneți sau proiecțiile viselor neîmplinite. Foarte puțini părinți însă consideră copilul ca o ființă liberă, cu propriul drum, copil față de care trebuie să aibă responsabilitate. 

Fiecare părinte își iubește copilul instinctiv, îl protejează în măsura în care știe să facă acest lucru dar foarte puțini știu să își respecte copilul, să-i ofere libertate de a experimenta, îndrumare și experiențe din care acesta să învețe pe viitor. Spre deosebire de animale, omul nu are grijă să își pregătească puiul să supraviețuiască vieții, uneori chiar blocând dezvoltarea lui în viață.

Ca și părinte este absolut necesar să te privești obiectiv din când în când și să îți analizezi comportamentul ca și când te-ai uita la un film.

Ce vede copilul tău la tine? Vede un om pozitiv sau temător? Agresiv sau echilibrat? Înțelept sau încăpățânat? Vizionar sau rigid? Tradiționalist sau deschis către nou?

Revenind la subiectul agresivității la copii, îmi fac datoria și informez părinți și cadrele didactice că este de necesat înainte de a pune etichete să ia în considerare contextul în care copilul este agresiv. După cum știm, dezvoltarea unui copil se face în etape. În prima etapă, creierul reptilian își face de cap și reacțiile copilului pot părea la prima vedere agresive.

Cum funcționează creierul reptilian? Ca să înțelegem mai bine trebuie să luăm în considerare importanța lui, fiind prima parte care se dezvoltă. Responsabil cu instinctele primare, de conservare, reproducere precum și de generarea emoțiilor primare, furie și frică, ele sunt primele care apar în manifestările noastre. Tot în  creierul reptilian este și sediul manifestării talentelor legate de artă, simboluri, senzații intense, emoții care mai apoi sunt transmise către sistemul limbic și neocortex unde sunt percepute la nivel conștient.

Creierul reptilian este acea parte animalică care predomină la copil în primii 2 ani de existență, prin această parte copilul descoperă lumea și se adaptează la viață. De acea copilul va avea manifestări firești pentru această etapă de viață și va porni în explorerea ei prin gust, miros, pipăit, frică, repsingere, râs, urlet, refuz, acceptare. Vă dați seama cât de redundant este ca să-i spui unui copil în această etapă că ”este rău”, ”nu este frumos să îți bagi degetele în nas”, ”este rușine să plângi”.

Creierul unui copil crește și se dezvoltă până la 18 ani, fiecare etapă fiind foarte importantă pentru viața viitorului adult. Dacă nu luăm în considerare acest adevăr științific suntem într-o măsură mare responsabili pentru eșecurile viitorului adult. Deși tendința generală între părinții care ignoră astfel de informații este de a crede că un copil mic este neștiutor, este bine de știut că la vârsta mică suntem infinit mai bine echipați să învățăm lucruri noi sau să să facem conexiuni neuronale mai exacte decât la vârsta adultă. În consecință, primii 3 ani de viață a copilului are o importanță crucială pentru succesul viitorului adult. La naștere copilul are deja majoritate neuronilor pe care-i va utiliza pe parcursul vieții. Aproape 100 de miliarde de neuroni stau cuminți pentru a fi antrenați corespunzător. 

Din punctul meu de vedere, copilul este acea resursă infinită de posibilități din care adultul taie, blochează și modelează uneori necorespunzător. Nu sunt în măsură să dau sfaturi generalizate în afara celui de a te informa corect ca părinte, dar sugerez să fiți extrem de atenți cu contextul în care analizați comportamentul copilului. Ieșiți din zona de confort a lui ”eu știu tot că este copilul meu” și priviți obiectiv situația. Copilul este agresiv, sensibil, bolnăvicios, timid, speriat? Ce anume îi determină aceste comportament? În ce context se manifestă? Cât de des? Cât durează? 

Ca și părinte ai obligația să nu faci rău copilului tău! Așadar, informează-te corect, cere ajutor când este nevoie și ia măsuri constructive când este necesar.

 

 

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

fifteen + 16 =