Angajez persoane tinere

Mă uitam zilele trecute peste anunțurile de recrutare,  foarte creative, recunosc. Cuvinte alese, promisiuni, un fel de Wonderland în care totul este roz și cu un viitor asigurat. Se caută preponderent persoane tinere cu experiență (!), motivate, cu spirit de lider și antreprenoriat. Acum fie vorba între noi, hârtia suportă multe.

Auzisem zilele trecute o poveste tare amuzantă în care o companie recruta pe funcția de ”team lider” o persoană care să aibă experiență în comunicare, management, să fie orientată către succes și facă față presiunii. Analizând descrierea cu ochi de psiholog m-am întrebat ce înseamnă exact pentru companie ”orientată către succes”, ”să facă față presiunii” și ”management”? Dar m-am abținut și am încurajat persoana să meargă la interviu pentru că tot în anunț, compania promitea ”recompensă financiară pe măsură” (cea înseamnă asta, ei știu) și un training intensiv cu nume pompos care te ducea la gândul că îl vei întâlni măcar pe Tony Robbins.

Recrutorul , aka fata de la HR s-a arătat entuziasmată de candidat, i-a povestit cum viitorul este roz, pufos și abundent, l-a supus la câteva teste de …logică, inteligență, limba engleză și i-a comunicat că va reveni cu decizia. Într-adevăr a doua zi a revenit, ceea ce este neașteptat cumva dacă ținem cont că după interviuri candidații nu primesc nici măcar trei rânduri în care li se comunică că nu au fost selectați, și a urmat interviul numărul doi,,,,cu un manager. Ta tam! La acest nivel lucrurile sunt mai scorțoase. Vine managerul, pune întrebări, te analizează. De regulă candidatul este ca și oaia la tăiere pentru că i se pun întrebări, ipoteze de lucru, se cer soluții. Candidatul săracul nu apucă să pună și el întrebări deși are destule curiozități. Una peste alta mai trece de ”o provocare” și i se comunică că va fi sunat dacă a trecut interviul final dar că a fost cel mai bun candidat văzut până atunci. Candidatul pleacă cu speranță în suflet, imaginar și-a cheltuit deja salariul plus bonusul de performanță și visează cu ochii deschiși cum aruncă demisia pe masă fostului șef care l-a enervat tot timpul.

Pe scurt, povestea a continuat cu acceptarea candidatului dar…. Și aici începe realitatea și nu povestea din anunțul de recrutare. 

De la început vreau să subliniez că nu este un articol critic la adresa persoanelor care lucrează în HR, există recrutori excelenți pe piața românească, dar există și recrutori care pot învăța din acestă poveste.

Procesul de recrutare este unul extrem de complex care ia în considerare toate elementele începând cu nevoia exactă a postului până la structura de personalitate a candidatului ideal.  De regulă se dorește ca persoana să se ajusteze echipei din care va face parte, să aibă valori constructive comune cu valorile companiei și să dorească să se autodepășească.

Dar! Și aici intervine un DAR, mare. Tu ca și companie ce oferi unui tânăr? Ai un plan de carieră? Bonusezi performanța? Oferi dezvoltare profesională continuă? Programe de mentorship sau dezvoltare persoanală sau te rezumi la bonuri de masă și asigurare medicală?

Din punctul meu de vedere este o mare inadvertență când se caută tineri cu structură de antreprenori, lideri și buni comunicatori pentru a fi angajații ideali. Tocmai pentru că sunt tineri și la început de drum tu ca și companie trebuie să-i ajuți să se dezvolte, să-i sprijini să își cunoască calitățile și îmbunătățească minusurile. Nu poți pretinde de la un tânăr să aibă structura de personalitate a unui adult care deja știe suficiente lucruri despre sine astfel încât să poată gestiona o situație de criză. Da, este adevărat, tinerii sunt mai puțin costisitori dar au și infinit mai puțină experiență de viață.

Generația tânără este oricum cumva păcălită. Marea majoritate sunt îndrumați să termine o facultate, pe urmă un master ca să ajungă să lucreze în cu totul alte domenii. Sistemul de învățământ este la rândul lui rudimentar, scotând pe bandă copii care au exersat mai mult memorarea decât gândirea analitică sau aborbarea vocațională a carierei viitoare. Prea mulți părinți încă mai pun accent mai mult pe studiile copiilor decât pe capacitatea lor de a fi utili și a se integra în societate cu meserii căutate. Ca să nu mai spun de tinerii care au studiile academice încheiate dar locuiesc la părinți și lucrează la call centere acuzând viața că nu le oferă nici o șansă.

Tinerii pot fi seduși cu ușurință de cuvinte mari ca ” team lider”, ”supervizor”, ”unit manager”, ”client advizor” etc. Uneori fiind naivi cred în promisiuni de genul ”faci parte dintr-o echipă activă”, ”salariu competitiv”, ”șansa de a experimenta cultura companiei” dar odată ce fac cunoștință cu realitatea le scade cu repeziciune motivația. Niciodată ceea ce se prezintă nu reflectă realitatea. Undeva cineva a exagerat sau altcineva a avut așteptări nerealiste.

Pe de altă parte și tinerii au partea lor. Faptul că ai absolvit o facultate și un master nu înseamnă aproape nimic pentru o companie. Fie vorba între noi, puține facultăți mai scot absolvenți bine pregătiți. Tânărul trebuie să în vedere faptul că salariul lui nu vine dintr-o cutie magică în care apar bani, banii provin din ceea ce fiecare angajat produce. Când te gândești că vrei un salariu de 5000 euro, trebuie să îți pui problema ce știi să faci de banii aceia.

Ca situația să fie echilibrată între cerere și ofertă lucrurile stau așa după părerea mea:

Compania care recrutează trebuie să țină cont de următoarele:

  • salariul pe care îl oferă acoperă nevoile angajatului? Și aici mă refer la chirie/rată, transport, utilități, alimente și alte nevoi.
  • structura de personalitate a candidatului
  • valorile de viață
  • temeri, blocaje, sabotori

Candidatul la rândul lui trebuie să aibă în vedere:

  • care este aportul concret la progresul companiei
  • ce fel de îndrumare are nevoie ca să progreseze
  • ce abilități trebuie susținute și care sabotori trebuie identificați.

Cererea de pe piața de muncă trebuie să fie una extrem de echilibrată pentru a avea un progres social. Partea acea cu ”angajatul care se face că lucrează și compania care se face că plătește” va avea pe termen lung un sfârșit previzibil. Tinerii vor îmbătrâni frustrați că și-ai irosit viața, părinții lor vor rămâne cu ei pe cap și majoritatea companiilor care nu au o politică consistentă, vor dispărea.

Și ca să închei povestea candidatului, a fost acceptat, dar…. Nu avea salariul fix ci contract de colaborare,  ar fi devenit team lider după ce demonstra că merită funcția asta și trebuie să vină cu propria bază de date pentru clienți.

No comment

 

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

20 − 13 =