Poveste de weekend

Este atât de frumos afară cu verdele care stă să explodeze, cu natura care se trezește încât m-am decis să împart cu voi o poveste  de viață. Am să vorbesc și despre mine, mai ales că pe acest articol l-am așezat în categoria ”relații”. Ca și intrigă a povești este vorba despre relația: bărbat – femeie – timp – carieră – sexualitate – cuplu.  

Oamenii au evoluat din interacțiune și personal cred că baza omenirii este relația dintre un bărbat și o femeie. Relația începe la fel pentru noi toți, începutul este un soi de atracție pe care corpul nostru o simte, o întreagă chimie care se pune în mișcare, adaptări hormonale și …fluturi în stomac. Mai apoi vin pasiunile comune și stilul de viață. Și totul se termină cu asumarea, conștientă sau nu a unui drum în doi care poate naște viață și progres.

Nu cred că existe relații rele, mă uit la mine acum și după ce mi-a trecut dezgustul, supărarea, mâhnirea sau surprinderea, pot să le mulțumesc cu mâna pe inima tuturor foștilor mei parteneri că multe m-au învățat. Am învâțat enorm despre mine, despre bărbați și despre relații. Aș fi pierdut înțelepciunea pe care o am acum dacă m-aș fi limitat la stereotipuri în care să-i consideri pe bărbați trădători, nesimțiți, nesimțitori, mincinoși, lași, limitați sau fricoși. Până la urmă un timp am împărțit cu fiecare din energia mea și am format o relație.

În relație suntem doi, defapt patru. Sună amuzant, nu? Patru, pentru că fiecare venim în relație cu noi înșine. Și câte despărțiri nu am lăsat oceane de lacrimi doar pentru că oameni nu sunt în realitate bine în relația cu ei? O femeie care are stima de sine scăzută va fi mereu nesigură, temătoare și probabil geloasă. Un bărbat nesigur va dori să valideze la nesfârșit și să se caute în fiecare femeie nou întâlnită. Un om nesigur poate deveni agresiv, precum unul fricos poate dezvolta dependențe.

Nu mai vorbesc despre sabotorii de relație: societatea, familia, pasiunile sau timpul. Toate smulg din carnea proapătă a relație lăsând după un timp găuri serioase și multă durere.

Am observat că în orice relație există un moment de cumpănă. Intervin problemele cu banii, unul dintre parteneri are o pasiune pe care o iubește mai mult decât relația, apar copiii, rutina, plictisul. Ies la suprafață compromisurile pe care le faci crezând că le poți duce o viață, sar ca popcornul fricile, furiile, plictisul, judecata, rutina,  tristețea. Chestii de cuplu normale cred eu, pentru că nu curge doar lapte și miere între un bărbat și o femeie.

Partea frumoasă a povești este că fix aceste încercări ne dau adevărata dimensiune a noastră și mai apoi a cuplului. Este extrem de ușor să judeci, să te uiți la celălalt și să-l consideri vinovatul principal pentru toate eșecurile tale și sfârșitul relației sau poți să abordezi lucrurile constructiv.

Dau din casă acum: când am observat că timpul de cuplu s-a redus la chestiile alea banale gen, mâncăm, ne întrebăm ce mai lipsește în casă și discutăm despre ce au făcut pisicile, mi-am dat seama că suntem în impas. Cum sfătuiesc clienții mei să se uite mai întâi la ei în grădină și să se întrebe ce pot EI să schimbe sau aduge la relație, așa am făcut și eu.

Ce am observat la mine? Femeie fiind sunt năzuroasă, alintată și mândră. Primul gând a fost ” de ce să fac eu?” după care mi-am adus starea la echilibru și am setat primul pas: COMUNICAREA. Am discutat deschis despre ce anume se întâmplă cu mine atunci când constat că petrecem mai mult timp cu munca decât cu relația noastră. După care am exersat ASCULTAREA, avea și el ceva de spus :)))).  Mai pe urmă, am pornit amândoi să construim un PLAN de bătaie.

Aparent rețeta asta pare puțin tehnică. Ne-am propus că și săptămânal să aducem în discuție lucruri citite sau aflate despre care nu știam nimic. Să descoperim câte un restaurant nou cu meniuri neîncercate, să facem unul pentru celălalt cel puțin un lucru dedicat ( eu îi fac sandwich-uri pentru birou, el îmi dă bani să cumpăr prostii colorate gen: obiecte pentru casă, lumânări parfumate, lenjerii de pat sau tot felul de chestii nostime și utile). Ne facem des surprize. Mici surprize dar cu mare efect. Suntem atenți unul la celălalt în mod activ întrebându-ne mereu ”cum pot să sprijin, înțeleg, ajut”.

Nu trebuie să facem lucruri mari unul pentru celălalt în cuplu, părerea mea este că cele mici dar constante devin la un moment dat mari și importante. Nu-i așa?

 

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

seven + seven =