Fii femeie în fiecare zi

Probabil te surprinde titlul, nu? Cum adică să fii femeie când….ești femeie? Și nu te contrazic, așa te-ai născut, așa te-a înzestrat viața când a ales să fii TU cea care porți om în pântece.

Dar a fi femeie în zilele noastre nu mai este cel mai facil lucru pentru multe dintre voi. Vă invit la o scurtă introspecție: cum te simți când cari baxul de apă, când ai tu salariul mai mare decât soțul tău sau cine ești atunci când bolnavă fiind, tragi de tine să mergi la lucru, să faci o mâncare și să calci o cămașă?

Femeia este puternică și voluntară, femeia este capabilă de sacrificii și aici mă înclin în fața tuturor celor care duc pe umeri familii întregi (părinți, frați), viața lor este foarte grea. Și tocmai de acea mi se pare din cale afară de meschin să existe doar câteva sărbători în care femeia primește atenția cuvenită.

Ce momente de sărbătoare are o femeie? Zile de naștere, de nume, nunta (în care de cele mai multe ori vrea să mulțumească pe alții nu pe ea), un 1 martie și un 8 Martie. Ziua asta are și o istorie simpatică băgată adânc pe gâtul nostru:  La Congresul celei de-a doua Internaționale Socialiste din august- septembrie 1910, de la Copenhaga, Clara Zetkin, sprijinită de Rosa Luxemburg, propune instituirea unei zile internaționale a femeii. Fără însă a se stabili vreo dată precisă, fie ea 8 martie sau alta. Propunerea unei Zile Internaționale a Femeii proletare de către Clara Zetkin a urmărit un dublu scop: confiscarea revendicărilor feministe (vot universal, egalitatea salariilor etc.) de către mișcarea socialistă, dar și contracararea influenței feministelor burgheze asupra muncitoarelor, explică Françoise Picq, specialistă în Istoria Feminismului. Cumva sărbătorim dar nu știm exact ce ….

Ziua femeii este în fiecare zi când conștientă fiind de toate greutățile vieții, femeia are loc de manifestare a frumosului. Are putere să zâmbească, are putere să aline și are putere să ducă viața în ea. Femeia face sărbătoare cu un zâmbet și o mămăligă dacă nu are ce pune pe masă. Femeia renunță la ea pentru a da tuturor celor care nu se opresc să o consume. Femeia este femeie în fiecare zi și asta trebuie să conștientizeze când obosită fiind de toate și de toți, trebuie să se oprească și să se întrebe: ce îți dorești tu, femeie?

 

 

 

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

sixteen + sixteen =