Less is more!

Zilele trecute mă întreba cineva dacă oamenii merg la psiholog. I-am răspuns că merg, dar merg pe generații: copiii și adolecenții sunt duși de părinți, tinerii de curiozitate și nevoia de repere, maturii pentru probleme și vârsnicii, puțini la număr, pentru readaptarea la viață. Mersul la psiholog este ca și igena dentară. Dacă vrei un zâmbet frumos trebuie să ai grijă de el. Chiar dacă nu ai probleme de rezolvat, mergi măcar odată pe an să verifici dacă totul este în regulă. Așa ar trebui să mergi și la psiholog. Dar nu despre asta voiam să scriu.

Vine o vreme în viața noastră când vrem să simplificăm totul. Pentru unii vin din educație, cum ar fi poporul japonez, pentru alții din înțelepciune, cum ar fi pentru unii dintre noi. Vrei ca relația cu cei din jur să fie simplă, autentică, fără complicații, ascunzișuri. Vrei să ai viața aranjată pe prioritățile tale nu cele impuse de alții și mai ales vrei să nu te mai complici cu lucruri inutile.

Cred că suntem deja conștienți că nu putem schimba oameni dar putem să schimbăm perspective și când vine vorba despre asta, prima perspectivă ține de cum vedem noi viața la momentul prezent.

Uită-te în jurul tău, stai în mijocul casei și fii un simplu observator. Ce observi? Poate fi armonie, frumos sau dimpotrivă. Nu te judeca pentru lucrurile care observi că nu sunt așa cum ți-ai dori, contează că acum vrei să schimbi ceva pentru tine. Și începe cu primul pas: care este locul tău în casă în care te simți exact așa cum te simțeai în copilărie când nu aveai nici o grijă?  Dacă observi că nu ai acest loc, nu este nici o problemă. De multe ori stările de anxietate vin din lipsa de teritoriu.  Omul are nevoie de locul lui, cât de mic, locul unde se simte protejat, locul intim în care se odihnește, crează sau pur și simplu se bucură de momentul prezent. În paranteză fiind spus, fără acest loc în casă suprapus cu o cutiuță impersonală în care lucrezi, generează niște anxietăți sănătoase sau chiar atacuri de panică.

Am făcut acest exercițiu astăzi cu mine. A fost terbil de reconfortant să observ că am locul meu de odihnă și încărcare. Fotoliul din care văd cerul, porumbeii de pe terasă, florile și pisicile care lenevesc la soare pe pervaz. Îmi imaginez acel loc ca un pupitru de comandă din care diminețile îmi pregătesc ziua. Dar am observat și multă risipă în jurul meu. Sertare pline de lucruri inutile, amintiri pe care le-am stocat demult în memorie zac încă fizic acolo. Și am realizat că acestă risipă are legătură cu viața mea emoțională. Încă mai risipesc timp, creativitate, vise, perspective, obiective. Încă sunt tentată să pun în sertare capabilități și resurse de care uit. Risipesc energie și bani pe lucruri inutile sau folosibile pe moment, fiindu-mi cumva încă străin conceptul puțin dar foarte bun pentru mine.

Dar primul pas este făcut: CONȘTIENTIZAREA! Odată conștientizate lucrurile, toate se rezolvă de la SINE.

 

 

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

sixteen − twelve =