Codul secret al destinului României

M-a cuprins de dimineață o emoție puternică vâzând un copil mic îmbrăcat în strai popular pe stradă, ”Mai avem o șansă”, mi-am spus vâzându-i părinții tineri, generația asta nouă de oameni care merită să aibă altă viață. Mai apoi am răsfoit puțin mediile online și mi-am văzut prieteni, clienți, colaboratori, cunoștințe, scriind atât de frumos de România. Pe ei îi cunosc și știu din nenumărate discuții că le pasă de țara asta.

Nu pot să nu mă întreb din când în când cum se face de cunosc atâția oameni care sunt inteligenți, corecți, echilibrați, harnici, oameni care la rândul lor cunosc alți oameni și totuși când tragem linie rezultatul este pe minus.  Cum se face că avem atâtea resurse, o țară atât de bogată și noi să trăim atât de modest din datorie în datorie?

M-am întrebat mai apoi de ce acceptăm mai mereu o formă de conducere …hai să-i spunem blând, mai slab aspectată intelectual sau emoțional decât oamenii pe care-i admirăm? Șefi care dau la o parte oameni care le-ar face concurență sau oameni politici care pare că suferă de o molimă emoțională gravă de la primul la ultimul.

Ciudat, nu? Auzim povești frumoase în care oameni pun umărul să ajute la greu sau construiesc proiecte de la zero, vezi spitalul ridicat de două femei pentru copiii bolnavi de cancer. Dăm dovadă de empatie, de sensibilitate și totuși undeva ”aerul emoțional” se rarefiază și ajungem să trăim într-o continuă frustrare și limitare cumva impusă.

Dacă România are un destin ciudat? Dacă cunoscându-l, acceptând că situația este așa cum este, putem schimba ceva? 

Fiecare popor are bunele și relele sale, doar conștientizând o limitare cred eu că reușești să o depășești cu bine. După părerea mea fiecare român ar fi bine să citească măcar odată cartea lui Constantin Rădulescu Motru,  ”Psihologia poporului român”, ca să poată cuprinde cumva în câteva cuvinte esența psihogenealogia strămoșilor din care se trage. Deasemnea, o lectură foarte interesantă este și studiului colegului Daniel David, studiu mai recent care are niște concluzi interesante cu privire la românul din zilele noastre. Un alt punct de vedere extrem de pertinent este cel al doctorului Doru Pop care ne atrage atenția prin argumente extrem de exacte asupra importanței educație în calitatea vieții viitoarelor generații.

Revenind la destinul României și automat al nostru, am avut întotdeauna senzația că este ca în povestea cu Harap Alb când tânărul fecior trebuie să învețe să depăsească piedici. L-am rugat pe Nelu Vicleanu, numerolog, să îmi deslușească misterul acestei incapacități de a progresa, de a alege o clasă politică bună și de a scoate România din calea intereselor străine.

Vă invit la o lectură interesantă și oricât de mult nu am vrea să recunoaștem un tipar, el este acolo:

Data Marii Uniri (1.12.1918) este codul secret al destinului poporului roman.

 Sufletul natiei  1( ziua )

Persoanele aflate la putere – Guvernul (1), trăiesc  în propria lume lipsite de empatie față de popor (reprezentat de cifra 3 – luna decembrie 12 = 1+2=3. Cu o stima de sine, în general, scăzută, le place să trăiască singure, departe de mulțime. Nu înțeleg cum reacționează oamenii față de ei, deoarece ei se concentreaza doar pe lumea lor interioară.

Conducătorii trebuie să învețe să privească guvernarea din perspectiva inimii și nu a minții, să privească către popor și nu către ei înșisi.

Avem impresia că ne lipseste curajul, ne simțim o națiune mică și în umbră, proiectând puterea la alții. România se prezinta lumii exterioare ca o  sămânță neâncolțită,  cu un potențial enorm,  dar care s-ar putea să nu încolțească niciodataă dacă fugim de responsabilitate și nu ne acordăm șansa  să  transformăm 1 in 10 (regele).

Karma natiei noastre 3 (luna decembrie 12)

Lecția 3 ne obligă să ne luăm în mâini propriul destin, fără să mai facem pe plac altora, fără să ne pierdem propria identitate. Există un semiconflict 1-3, cine conduce: o singura persoana sau oamenii? Provocarea României este ca poporul, prin reprezentanții săi legali să conducă cu adevărat, să nu ne mai supunem autorizării altor puteri, să rămțnem uniți cu toții pe același drum. Întotdeauna am avut de ales, dar, din păcate nu am decis noi ca națiune, ci alții au hotărât în locul nostru.

In inconștientul nostru colectiv sunt însămânțate idei precum: este  interzis să ne fie simplu, trebuie să muncim mai mult ca alte popoare ca să reușim, nimic  nu va fi ușor pentru națiunea noastră nu trebuie să iesim din tiparul repetitiv, din lanțul greșelilor nesfârșite, nu trebuie să acționăm. Cifra 3 ne obligă să trecem prin lecții dureroase ca să învățăm să fim pozitivi, să ne învingem astfel pesimismul, tristețea genetică a neamului nostru. Uneori ne mentinem o  atitudine pozitiva atunci  când nu trebuie. Trebuie să învățăm să spunem nu. Exista tentații de autodistrugere vizibile sau ascunse. E necesară o inversare a valorilor noastre și modul de a privi lumea și pe noi înșine din alta perspectivă decât cea în care suntem obisnuiți.

Nu avem grijă de noi, ca popor. Cifra 3, fiind legată de oameni, avem o lecție de învățat ca popor. Purtăm mai degrabă de grijă altora și ne neglijăm pe noi înșine. Muncim pentru alții și uităm de nevoile de progres ale  propriei noastre țări. Cifra 3 traită negativ ne aduce provocări și în zona de siguranță personală și încredere în sine ca națiune. Multe vorbe în vânt aruncate în spațiul public. Acordăm atețiie mare unor evenimente aparent nesemnificative. Trebuie să evitam disputele inutile, dezbinarea. Trebuie să existe din partea guvernanților o congruența între gândire, vorbire și acțiune.

Trebuie să învățăm abilitatea de a sta pe propriile picioare, independența, curajul, optimismul, pozitivitatea, să ne eliberam de ațteptarile nerealiste, să dezvoltăm încrederea în noi, să respectam specificul personalității neamului nostru. Este nevoie să ne învingem sensibilitatile, să credem că nu suntem mereu pe un loc secund sau ultim. Credem că tot ce se întâmplă ne vizează personal, dorim foarte tare să placem tuturor, ne simtim lipsiți de importanță și încercăm să imitam pe alții. Simțim ca alții profită și se folosesc de noi. Nu suntem obligați să fim preșul nimănui. Nu trebuie să fim retrași, ci să iesim în lume să ne afirmăm valorile care ne reprezintă.

Fundatia nației e reprezentată de cifra 4 (1+3), arhetipul muncii

Avem nevoie de organizare, ordine, structură ,consecvență, planificare, strategii, planuri de anvergură, să construim  fundații solide,  seriozitate  pentru a sprijini poporul. Pentru accelerarea progresului și creativitatii, este nevoie în primul rând de infrastructură, proceduri, sisteme, ordine, disciplina, muncă, tenacitate, răbdare, pricepere. Avem șansa de a realiză construcții mentale și fizice remarcabile. Multi români  – oameni de știință, inventatori  au contribuit la binele întregii omeniri.

Partea negativa a cifrei 4 aduce provocări legate de trecerea prin aceleași tipare, scheme repetitive, rigiditate mentala, opoziție la schimbare și stagnare. Cifrele 1și 4 sunt foarte rigide, inflexibile,  pot prinde în capcana oamenii din cauza unui lider ambitios. Exista un conflict între vibratiile cifrelor 3 și 4 deoarece 3 este împrăștiat, haotic, confuz, distrat și 4 e temperat, structurat, riguros, conștiincios, muncitor.

Oamenii (3) pot fi împovărați din punct de vedere al darilor, impozitelor către stat (4).  Trebuie oprita risipa și fraudarea banilor de către guvern și popor. Un  guvern va fi bun în măsura în care crează structuri, organizații ce sunt puse în slujba oamenilor, care ajuta poporul și invers. Esenta nației noastre reprezentată de numărul special 13 (4),  poate aduce trădări din partea semenilor noștri sau din partea altor nații.

Este necesară consolidarea fundației 4 prin investitii majore, inclusiv in cercetare. Este nevoie de eliberarea  de vechile sisteme de gândire ce îngrădesc oamenii,  este nevoie de libertatea minții și de autoexprimare creativă. 

 Darul natiei noastre este reprezentat de cifra 9 (1+8)

Cifra 9  aduce acces la o infinitate de informații și cunoștințe. Românii învață lucruri noi foarte repede, sunt extrem de inteligenți, pot deprinde cu ușurință anumite abilități sunt autodidacți. Este nevoie să lăsăm în urmă lucrurile vechi, să ne vindecăm de vechile metehne și să învățăm să ducem lucrurile la bun șfârșit. Este important să ne focusăm pe un anumit  domeniu al economiei naționale în care să se ajungă la perfecțiune, să obținem recunoașterea internațională.

Destinul natiei este reprezentat de cifra  5.

Misiunea poporului nostru este să îi învățăm pe altii despre libertate, echilibru, sacrificiu, schimbare, motivație, umanism, comunicare, conciliere, binecuvântarea din inima.  Înainte de a fi un profesor pentru alții, este nevoie să lucrăm cu partea întunecată a cifrei 5. Trebuie să evităm impulsivitatea, nehotărârea, instabilitatea, iritarea, excesele, stările de tensiune spirituală, încăpățânarea, polemica, spiritul provocator, narcisismul, iresponsabilitatea,  libertatea greșit înțeleasă. Este nevoie saă fim stabili, responsabili pentru noi și generațiile următoare, să ne setăm prioritațile, să fim un exemplu pentru ceilalți.

Cifra 5 este și simbolul pentagramei, dar pozitionat invers duce la pierzanie. Suntem  Îngeri și Demoni, trebuie autocontrol, autodisciplina, echilibru pentru a nu ne autodistruge”

Citind rândurile scrise de Nelu, am realizat că multe teme de viața pe care le întâlnesc se învârt în jurul acestui subiect.

Mă rog pentru generațiile viitoare să nu aibă soarta ”brânză bună în burduf de câine” și ușor, ușor să ne dezmorțim spiritul.

La mulți ani, România!

 

 

 

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

seven + 20 =