Prințul pe cal alb

Auzi, ție nu îți este dor de buchete mari de trandarifi, cine romantice și cadouri strălucitoare?

Hmm, mi-am spus eu și instant mi s-au desfășurat în fața ochilor imagini de Instagram cu femei zâmbitoare lângă 1001 trandafiri, locații exotice spectaculoase cadou-surpriză sau mașini legate cu fundă roșie. Nu m-am grăbit să răspund pentru că poate din Ego aș fi dat un răspuns greșit care ar fi fost tare departe de adevăr doar ca să satisfac așteptări.
Instinctiv nu voiam să ”cad de prostă” și să mă dezgolesc. Societatea m-a încardat într-un tipar, nu? Trebuie să bifez toate cerințele ei și nu, nu pot spune adevărul. Adevărul meu este banal și societatea mă vrea deosebită.

Dar care este ADEVĂRUL?

Adevărul dragele mele este că am fost prinse în capcană. Societatea ne vrea MARI consumatoare. Ne învață de mici prin perverse tertipuri că trebuie să fim slabe, sexi, deștepte, fit și pentru asta barbații trebuie să ….plătească. Este ca un schimb: noi dăm ceva, ei dau ceva. Acum să nu mă înțelegeți greșit, nu sunt avocatul bărbaților dar spre liniștea noastră sufletească trebuie să știm adevărul despre ce pot ei și ce nu.

Ideal ar fi să nu cădem în capcana ignoranței și să vedem realitatea: în relații există un tipar natural, firesc și un tipar dobândit-cultural.

Tiparul dobândit-cultural este cel de care suntem toți afectați (sau infectați), tipar care ni se servește încă din primii ani de viață. Suntem învățați mai mult să consumăm decât să simțim, să vrem lucruri nu emoții, cadouri nu senzații. Părinții sunt în stare să cumpere cele mai noi telefoane copiilor în loc să comunice cu ei ochi în ochi. Hilar, nu?
Mai punem și ”educația” mass mediei care îndoapă oamenii cu iluzia că relațiile sunt o poveste între prințul pe calul alb și cenușăreasa, poveste care mereu se termină cu happy end.
Concluzia: deziluzii, frustrare, depresie, anxietăți, tristețe și în fond, senzația permanentă de nemulțumire și singurătate în doi.

Tiparul natural este cel simplu, poate prea simplu să ne bucurăm de el. În tiparul natural bărbatul este ales de femeie. Da, femeia alege dacă mai sunt discuții pe tema asta. Odată ales bărbatul, femeia emite mesaje de acceptare și el înțelege că poate să înceapă să cucerească. Și în această etapă începe povestea cu flori, surprize, cadouri, etc .
Odată cucerită femeia, bărbatul mai lasă un pic din arsenalul de cucerire și se ocupă de teritoriu. Este mai atent la lucruri care țin de bunăstarea celor doi, la siguranță în cazul în care apare eventual un copil. Bărbatul începe să ofere siguranță, nu atât de multe surprize.
Odată ajunsă la maturitate relația, atât bărbatul cât și femeia încep etapa reciprocității, ambii aduc ceva bun, ceva util, ceva folositor. În acestă etapă se pot relua elemente din ritualul de cucerire dar depinde mult de educația fiecăruia și capacitate de a gestiona certurile sau necazurile de zi cu zi.
Dar atenție dragele mele, dacă suntem acre, nemulțumite, mereu obosite și indisponibile, ne tăiem atât de fragila cracă de romantism al bărbatului de sub picioare.

Viața este extrem de simplă și mereu am avut impresia că o complicăm inutil. Într-o relație bărbat – femeie trebuie să funcționeze asumarea și educarea permanentă. Nu rămânem aceiași ca la început când ne tropăiau hormonii în chiloți, nu suntem la fel de romantici după ce ni se nasc copiii, nu mai avem chef de sex dimineța (mai ales noi femeile) când ne grăbim la birou.

Și după ce am scris asta, știu ce să răspund la întrebare cu care mi-am început exposeul.

Da, mi-aș dori 1001 trandafiri (galbeni, ca să fie mai deosebit) dar l-aș certa că a contribuit la moartea florilor pe care la un moment dat le voi arunca. Și da, aș vrea să mă surpindă cu o vacanță dar știu că niciodată nu mi-a refuzat vreuna. Aș vrea cel mai mare diamant dar ce să fac cu el când stau în cabinet și lucrez cu uneltele mele mele simple care înseamnă empatie, conținere și smerenie. Nu cumva aș fi o ipocrită?
Și atunci vin și spun că (cel puțin pentru mine) este important să simt că indiferent ce s-ar întâmpla pe lumea asta, am un umăr pe care să mă odihnesc, un bărbat care descărca și pietre în port să îmi pună o pâine pe masă și din când în când, când simte el, îmi cumpără un cadou frumos.

Dar cum aș putea eu fotografia toate astea pe Instagram….?

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

nine + 17 =