Alegeri grele de viață

Mereu m-am gândit de ce omul alege calea cea mai grea? Cele mai grele iubiri, cele mai grele decizii, cele mai grele căi. Cum se face de ne adunăm mult mai ușor la greu decât la bine. Și mă întreb mereu cum de a ajuns greul un fel de mare șmecherie atunci când povestim și cea mai banală poveste de viață.

”Viața e grea” ne-au spus părinții și nu putem să-i contrazicem dacă le privim istoria. Pentru mulți dintre cei cea mai mare realizare le-au fost copiii. Ce trist….

Dar dacă acest ”greu” este doar o setare mentală? Și fie vorba între noi, eu sunt convinsă că așa este.  Mă iau pe mine ca exemplu și mărturisesc că de cele mai multe ori mă cam speriam când ceva îmi ieșea ușor sau firesc. Ba trec prin faza ”nu merit”, ba mă încearcă toate suspiciunile din lume. Noroc că mă ajută meseria asta a mea și îmi sar repede în papucii normalității realizând câte programe mentale toxice pot rula pe oră.

Și cum suntem atât de bine programați să cărăm în spate greul, îmi spun că merită din când în când să fim și puțin superficiali, nepăsatori sau leneși. Să ne acordăm un moment de ”mi se rupe” în fiecare zi, moment în care să ne dăm voie să fim puțin liberi.

Zece minute de libertate și un pic de lene nu o omorât pe nimeni. Ba dimpotrivă aș spune, după zece minute chiar te-au încarcat cu energie să faci lucrurile așa cum trebuie.

Dezideratul de azi? Maxim greul de a alege din nenumărate buchete de flori.

 

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

fourteen + 17 =