Mama, ce înseamnă o familie?

Cam subțire azi pe mediul online cu postările despre familie, că tot a fost ziua internațională a familiei. Adevărul este că ne-am îndepărtat tare de esență și ne îndreptăm mai mult către convenție socială, ceea ce nu este greșit dacă ne luăm după definiția de ordin sociologic. Dar eu personal aș prefera nuanțe emoționale care definesc mai bine legăturile între membrii de familie.

În meseria mea dar nu numai, marea provocare este să poți explica simplu și pe înțelesul unui copil de 7 ani orice termen mai alambicat.

Acum o să ziceți că toată lumea știe ce este familia, așa că lansez o provocare, cum ați explica copilului ce însemnă asta?

Este foarte interesant că folosim această noțiune des dar poate din punct de vedere emoțional simțim altfel. Familie înseamnă și veri pe care nu i-ai sunat de ani de zile, frații cu care nu vorbești. Familie înseamnă și mătușa cu unchiul cu care poate nu ai schimbat mai mult de zece fraze toată viață. Desigur nu generalizez, dar am observat că tindem să dezvoltăm relații mai durabile cu prietenii decât cu familia, de unde și vorba ”prietenii poți să-i alegi singur, familia o moștenești”.

Termenul de familie provine din latinescul ”famulus”, tradus și prin…servitor și desemna comunitatea sclavilor ce trăiau sub acoperișul stăpânului. Prin extensie familia ajunge să cuprindă agnați, rudele de pe linia paternă și cognați, linia maternă și să devină un termen general explicat prin toate rudele de același sânge formate din aceste alianțe. Așadar această a fost o mostră de ”așa nu înțelege un copil ce înseamnă familia”.

 Revenind la întrebarea noastră, lucrurile stau simplu cel puțin din două perspective: emoții și valori.

Familie înseamnă setul de valori pe care le-ai învățat gen: ”nu fă rău”, ”nu fura”, ”fii bun cu ceilalți”, ”ajută”.

Familia însemnă reîntoarcerea la cuib unde te simți protejat și înțeles.

Familia înseamnă dor și iubire necondiționată.

Familia înseamnă că ești unul pentru toți și toți pentru unul.

Familia înseamnă toată zestrea ta genetică pe care ai primit-o să o folosești cu înțelepciune.

Familia înseamnă atunci când în parc vezi un copiluț bălai care merge cu încredere în brațele părinților și undeva de pe o bancă, bunicii zâmbesc mulțumiți.

Ziua familiei este în fiecare zi pentru că omul este creat să progreseze alături de oameni și nimic nu blochează mai mult decât să nu poți să te întorci acasă. Și dacă trăim în iluzia că putem scăpa de familie și să trăim fericiți, am o veste proastă, este imposibil să ieșim din matca în care ne-am născut și format.

 

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

19 − 3 =