În vacanță…cu mine


Câți oameni pleacă în vacanță singuri? Din fericire observ că din ce în ce mai mulți dintre noi dorim să transformăm vacanțele clasice de odihnă în cele de autocunoaștere. Și cu toată sinceritatea îndemn pe oricine care are cum să își o ofere o vacanță de reconectare cu el însuși, să o facă.

Mie personal îmi plac vacanțele scurte, intense care să îmi ofere multă emoție, cunoaștere și stări de relevație. Îmi displac cele în care doar aș sta la soare și m-aș plimba de la un bufet la altul. Viața mi se pare prea interesantă să o petrec plicticos.

Și uite așa, la sfârșit de zi lungă și frumoasă mi-am dau jos tocurile și am inițiat un exercițiu de introspecție: în ce tip de vacanță mă simt mai bine? În confort sau în ..hai să-i spunem ”haiducie”? Cum mă voi simți de pildă dacă 3 zile  voi sta într-un refugiu uitat de lume pe munte,  să car un rucsac de 10 kg în spate, să dorm cu 40 de oameni, să nu mă spal pe mâini cu apa 3 zile, folosind doar șervețele umede sau apă din vreun pârâu,  să rămân iîn același tricou și …da…no make up, no perie de păr, parfum și alte minuni feminine.

Vacanțele acelea frumoase cu tot răsfățul le știam deja. Poate de prea multe ori m-am simțit singură în ele, încât simțeam nevoia de o calibrare corectă, eu cu mine dar altfel.
Până să mă aventurez în prima vacanță a vieții mele singură, singurică (este secret deocamdată, dar pot spune că seamănă cu o călătorie în jurul lumii), s-a ivit frumoasa ocazie de vreme bună, drum la munte și chef nebun de descoperire a unei fațete noi de personalitate: fata muntelui 🙂

Dacă cineva spune că este ușor să faci un bagaj de munte fiind femeie, nu știe despre ce vorbește mai ales când ți-l cari singură. Trei zile, două nopți, deci: o pijama (una simpatică, nici groasă, nici subțire, cu tăietura cazonă să nu dăm de bănuit că avem alte intenții), trei tricouri, 3 geci (poate este frig, poate ninge, poate plouă), lenjerie (de trei culori..:)), ciorapi, tot trei perechi. După care urmau: șervețele demachiante, servețele dezinfectante, servețele cu ph neutru și… servețele de hârtie. Un pieptăn simplu, ochelari de soare, șăpcălie simpatică, un fel de ”undercover style” și încă un rucsac mai mic pus în cel mare să încapă toate …nimicurile (cremă, deodorant, ruj).

Emoții nu aveam pentru că mă știu  fată rezistentă și care face față la neprevăzut. Așadar am plecat în căutarea răspunsului magic: vacanță de 5 stele sau haiducie?

Într-un fel mă ducem în locul unde întotdeauna m-am simțit perfect. Muntele mi-a dat starea acea de măreție, de stabilitate, de stavilă împotriva a tot și toate. La munte m-am simțit întotdeauna eu, dar poate aveam nevoie să îmi confirm încă o dată că nu greșesc.

Simțeam nevoia de solitudinea în care să mă regăsesc în care să am toate confirmările simțămintelor mele. Muntele te vrea întotdeauna simplu. Te primește așa cum ești, te privește de acolo de sus dacă ești mic (adică nu îl respecți) dar există și situații în care muntele te privește de la egal la egal. Depinde mult de cum îl privești și tu. Poți să-l vezi: o adunătură de pietre pe care vrei să te cațeri sau poți să descoperi un univers tăcut dar plin de povești frumoase.

Niciodată nu mă satur de senzația acea când revăd în zare conturul lor. Îmi place să-i salut când mă aproprii și să stau cu ei de vorbă exact așa cum aș face-o cu prieteni dragi. Și poate o să ți se pară ciudat când vă spun că poți vorbi cu Marea și Muntele și ambii sunt minunați parteneri de dialog.

Zilele petrecute au fost ca o reverie. De la drumul tăcut pe cărare când simțeam doar greutatea rucsacului și gândurile mele până la acea imagine pe care cred că numai o dată în viață mi-a fost dat să o văd.

Șederea în refugiu cu 40 de oameni mi-a arătat că în anumite momente, oamenii pot fi la unison. Că nu este nevoie de artificii sau sentimente deosebit de trainice și vechi să se împartă o pâine, un gând sau o greutate de pe suflet. Am realizat că suntem atât de luminoși fără spoială de prostii pe care le purtam pe umeri încât serios mă întreb de ce insistăm atât de mult să părem de cele mai multe ori ceea ce nu suntem. Acolo, în vârful muntelui eram doar oameni și asta ne ajungea pe deplin.
Nu am folosit nici pijamaua, nici cele doua tricouri de schimb. Nu am simțit nevoia obsesivă să mă spăl pe mâini din 5 in 5 minute și pe cuvântul meu că nu mi-a păsat că părul stătea așa cum vroia el pe capul meu. Eu eram eu, fără sclipici, doar cu lumina mea interioară.

Vacanță răsfățată sau vacanță doar cu tine însăți? Poate până acum aș fi oscilat un răspuns. Doar ca de acum știu diferența: cu tine însăți te regăsești cel mai bine pe munte, vacanțele răsfățate relevă doar relația în care ești.

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ten − seven =