Suntem ceea ce gândim-partea I

Este fascinant cum în unele zile ne trezim optimiști, fericiți, toate lucrurile se desfășoară în jurul nostru exact așa cum ne dorim și în alte zile totul este cenușiu și rău. M-a preocupat întotdeauna această ambivalență umană de a influența viața din balansul între bine și rău. Cel mai facil îmi este să mă autoanalizez, ceea ce recomand cu căldură sa o faceți și voi. La început nu o să vă auziți vocea interioară dar cu timpul și cu multă perseverență, ea va deveni clară.

Suntem înconjurați de acest morbid social care ne dispune viața după tipare prefabricate de alții. Uităm sau suntem ajutați din copilărie să nu știm ceea ce ne dorim cu adevărat. O privire atentă și sinceră în interiorul universului propriu o să ne releve că nu ne dorim multe din lucrurile pentru care în acest moment facem atâtea sacrificii. De fapt ne dorim (ca și curiozitate, toți oamenii își doresc aceleași lucruri când reușesc să fie sinceri cu ei înșiși) lucruri simple care țin de structura umanității: iubire, libertate, recunoaștere, dăruire și siguranță.

În căutare permanentă de soluții și confirmări externe, ne îndepărtăm de intuiția atât de necesară, singurul instrument exact, busolă a dezvoltării noastre sau cel puțin așa ar trebui să fie. Realitatea ne dovedește aproape tuturor că trăim vremuri în care deciziile legate de noi ca mod de manifestare și acțiune, sunt strâns legate de un fel de cod ancestral necesar pentru a trăi fericit.

Observ tot mai mult în ultima vreme că lumea este în schimbare. Binele se adună cu binele și răul cu răul. Senzația stranie de a încerca să comunici cu oameni care nu sunt pe același nivel vibrațional cu tine este cumva similară cu incapacitatea de comunicare într-o limbă străină. Aceleași vorbe sunt înțelese diametral diferit de oameni cu energii diferite. Într-un fel este bine, pe de altă parte este înfricoșător să te simți ciudat într-o comunitate.

Poate de aceea mulți dintre noi asistăm cumva neputincioși la toată nebunia din jurul nostru în care egoismul, materialismul și idolența se manifestă la cote mari. Normalitatea începe să fie privită ca ceva desuet și tot mai mulți începem să ne întrebăm dacă suntem pe drumul cel bun. Întrebarea aceasta este legată fie de parteneri, fie de mediul social sau profesional.

Este lupta fiecăruia cu propriii demoni, cizelarea sufletului uman se face de multe ori cu dalta pentru a se ajunge la punctul de lumină. Lipsa de curaj, tendința de a arunca întotdeauna vina pe altceva sau altcineva decât pe noi înșine, prelungește practic agonia morții unui eu bolnav de atotsuficiență.

Se spune că nu există rețete universale, deși și asta este un fel de îndobitocire în masă. Așa cum orice om își dorește să fie iubit, așa orice om se simte bine, viu și responsabil dacă măcar o dată în viața lui a făcut o faptă bună.

Tot legat de universalitatea umană, observ cu bucurie că diferiți oameni de pe pământ, gândesc la fel. Chiar s-a făcut un studiu în acest sens despre care am să scriu zilele viitoare.

VA URMA

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

3 × 2 =