Femei în pielea goală – partea I

Femeia – această cutie a Pandorei, acest mister, neliniște, dorință, iubire, amalgam de stări și manifestări clasate în funcție de beneficiar, de la divin la iad curat. Femeia, eterna întrebare care pentru mulți bărbați rămâne fără răspuns exact.
Dacă ar fi să-i credem pe darwiniști, femeile, rude îndepărtate cu maimuțele, ar trebui să fie la ora în care scriu această postare, dezinhibate, doritoare de sex în grup (maimuțele sunt inventive) și ușor matriarhale.

Pe de altă parte, vechile scripturi, ne plasează undeva în coasta vinovăției, manipulative și dispuse să ducem bărbatul în ispita din care și la ora aceasta se chinuie să iasă.
Istoria a demonstrat că rolul femeii a fost ori minimizat ori prost înțeles. Ba era un păcat sa ai orgasm, ba era de la sine înțeles să fii în slujba bărbatului, ba ți se refuza elementarul drept la vot, doar pentru că erai bănuită de ignoranța crasă în treburile esențiale. Dar asta este istorie….
Probabil că totul a început de la incapacitatea de a înțelege fenomenul care se numește FEMEIE.

Dar să îmi încep expozeul, care nu este altceva decât părerea mea foarte personală.

Femeia este ceea ce învață să fie.

Primii pași în viața unei fetițe determină pașii siguri sau nesiguri ai femeii care va deveni. Din acest punct de vedere, rolul bărbatului este crucial. El devine personaj central în viața copilei, de la Făt Frumos până la Monstrul din Lockness, toate calitățile sau defectele vor determina viitoare reacții, stări, neliniști sau certitudini.
Bărbatul crucial în viața femeii devine tatăl. El determină manifestarea viitoarei femei în relații, în carieră sau chiar viața sexuală. Mă feresc să dau exemple, dar cu siguranță o femeie crescută într-un cămin echilibrat, cu un tată ocrotitor și iubitor, respectuos față de familie și puternic, va fi o imagine pe care tânăra femeie o va căuta pentru propria familie. Dar acesta este cazul ideal, nu?

De regulă, viața își arată fața mai puțin comercială: tați absenți, indolenți sau violenți, mame speriate, obosite, neînțelese sau neiubite.
Generații întregi de femei au crescut cu spaima bărbaților: ei au fost prezenți aidoma unor dușmani ai femeii, incapabili de afecțiune, acțiune și inițiativă. Adolescentelor li s-a prezentat o imagine falsă în care bărbatul era o creatură fără sentiment, capabilă doar de procreare și incapabil de a lua o decizie. Acel “ai grijă că te lasă gravidă și te părăsește, băieții vor să facă numai sex” a însoțit câteva generații bune de femei. Discuțiile limitate la “uite cum este tâmpitul de taică-tu” sau “de nimic nu a fost în stare toată viața” a săpat adânc în conștiința femeilor dornice totuși de altceva. Refulările în cărți sau filme, lacrimile de disperare sau poate cel mai important lucru, incapacitatea de exprimare fac din femei, creaturi de neînțeles. De fapt eternul mister nu este altceva de multe ori decât o neputință.

Am sesizat întotdeauna cu oarecare amuzament cum bărbații reușesc să delimiteze femeia în categorii distincte: femeia – mama lui, demnă de respect, harnică, grijulie și neapărat asexuată. Îmi pare rău dacă lezez sufletul și imaginația bărbaților, dar și mamele voastre sunt femei care odată au fost senzuale (dacă nu mai sunt și acum) și au visat la îmbrățișări pătimașe.
Femei-trofeu, acea creatură divină care a fascinat încă de pe băncile grădiniței sau a rămas cuibărită în visele interzise întruchipând secretare, amante, vecine sau soția prietenului cel mai bun.

Femeia-soție, devenită “nevastă” la un moment dat, femeia pe care inițial ai visat-o, nu neapărat goală sau în latex, dar cu siguranță mama copiilor, femeia care devine mai târziu pentru mulți: cicălitoare, plictisitoare, certăreață sau pur și simplu inexistentă.

Și revin din nou la începuturi: fetițele se joacă de-a familia, se visează prințese și au nevoie de la părinți de un adevărat exercițiu de iubire. Iubirea se învață deși este adânc înrădăcinată în sufletele noastre.
Dacă nu vezi iubirea, și ce dovadă mai frumoasă poate fi decât exemplul părinților, o viață întreagă riști să te întrebi dacă ceea ce simți este iubire sau chimie curată.
Cât de greu este să trăiești în astfel de incertitudini? Când startul îți este dat greșit? Când firescul este denumit fals cu cuvinte care încep cu “trădare” până la “compromis”.

Când baza esențială care înseamnă încredere și iubire nu există, pe ce se construiește feminitatea?
În jurul nostru este o babilonie, femei frumoase dedicate banului, femei puternice uitând de feminitate și multe, prea multe femei care în afară de conștiința unei nașteri sau a ciclului lunar, nu mai au nici un atribut de feminitate, doar extrem de multe greutăți și lipsuri.

Cel mai ușor pentru o femeie este să spună “tu nu mă înțelegi”. Această frază este de multe ori un strigăt de neputință. În lipsa unui limbaj de iubire învățat din familie, strigătul femeii este mai mult instinct decât certitudine. Ceva nu funcționează, ceva deranjează, ceva lipsește, dar nu poate fi verbalizat din simplul motiv că nu există un istoric care să jaloneze exact necesitatea.
În fața unui astfel de mister feminin, bărbații sunt complet depășiți. Pur și simplu au incapacitatea de a înțelege corect și din cauza structurii cu care sunt înzestrați, o iau personal ca pe o înfrângere.

Ceea ce nu înțelegi te sperie, cu toții reacționăm la fel din fericire. Din nefericire, nu suntem cu toții la fel de dispuși să dorim să înțelegem ce se întâmplă de fapt.

VA URMA

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ten + ten =