Facebook, un univers de comunicare sau terenul de joacă al ego-ului?-partea I

Mai ții minte ce te-a determinat să îți deschizi cont de facebook? Care a fost prima ta postare, primii prieteni, prima întâlnire cu un el sau o ea? Facebook a unit și a despărțit mulți oameni.

Țin minte cum am început eu: întotdeauna mi-a plăcut să îmi pun întrebări. Deși unele răspunsuri poate nu mi-au fost pe plac, natura mea iscoditoare m-a determinat să caut în continuare.

Nu mai țin minte când am pășit în universul comunicării pe Facebook, știu doar că am ezitat mult, având convingerea că nu vreau să accesez o rețea care seamănă cu rețelele în care oamenii încearcă să își găsească jumătăți de o seară. Ezitantă chiar și după o discuție cu un mare comunicator din urbea noastră, mi-am propus să studiez comunicarea pe rețelele sociale înainte să plonjez în ea. Evidenta curiozitate profesională m-a făcut să privesc echidistant tot fenomenul. M-am întrebat ce anume determina o persoană să ceară acel faimos ”friend request”? Când încetăm să fim sinceri și începem să pozam în ceea ce nu suntem, când intră primele filtre de manipulare și recunosc că aveam și o curiozitate morbidă să văd cât de repede se va impune Facebook ca modalitate de promovare a unui brand. Păcat că nu am pus pariu cu cei care nu credeau asta.

Au trecut aproape 8 ani de când cumva fenomenul Facebook a intrat în viața mea. A început în forță când am decis să fac acel exercițiu de sinceritate în masă pe care îl exersam deja de ceva timp în mediul meu privat.

Rețeaua asta mi-a validat prima oară romanul. Am avut emoții cumplite la postarea primelor capitole și eram absolut împăcată cu mine pentru eventualele ”tăvăleli” pe care credeam că mi le iau din cauza subiectului.
Dar nu a fost așa, oameni pe care nu i-am cunoscut, viitorii mei cititori și-au spus părerea sinceră și rezultatul nu a fost rău deloc.

Dar dincolo de validări personale, universul Facebook a fost mai ofertant decât mi-aș fi imaginat. Probabil că nu mă vor privi cu la fel de multă simpatie dacă am să declar absolut sinceră că de multe ori fac un exercitiu de profiling. Nu judec pe nimeni, nu am făcut-o vreodată. Știu că într-un singur om este un întreg univers și mi se pare pur și simplu stupid să cataloghez după o reacție sau un cuvânt.

M-am ferit de catalogări pentru că sunt nerealiste, dar lesne poți observa și mă refer aici de Facebook, sterilitatea comunicării politice. Aceleași mesaje stupide, stereotipe care mustesc a manipulare.  Am tot așteptat să se nască vreun comunicator adevărat din clasa politică care să aibă ceva de spus sau să aibă o coerență. Dar nu m-a impresionat vreunul. Ori se victimizează, ori manipulează, ceva mai constructiv nu am văzut.

Cum m-am lămurit rapid cu politicienii, am început să observ liderii de opinie. De regulă personalitati bine definite, cu povești autentice, păreri proprii și activi zilnic pe rețea. Nasc controverse, comentarii, efuziuni de nervi sau istericale, sunt simpatici, misterioși și cumva verticali, indiferent de natura convingerilor. De regula se implică activ, generează acțiuni sociale și în cele mai multe cazuri, vor o țară frumoasă și normală în care să trăiasca și ei. Sunt ușor de reperat, au peste 5000 de prieteni, numeroși ”urmăritori” peste 300 de comentarii la fiecare postare și măcar 100 like-uri și când pun o simplă întrebare.

Pasionații  sunt la fel de ușor de reperat. Au același subiect, grupul de prieteni, împărtășesc aceiași pasiune și de obicei sunt mai mult privitori decât comentatori dacă nu sunt pe subiectul lor de interes. Sunt o sursă ideală pentru a obține informații exacte și sunt fericiți să le împărtășească.

Fetele, ei, subiect simpatic acesta. Fetele în căutare de validări, prieteni, laude, senzații. Nu merită să le descriu manifestarea pentru că o cunoaștem cu toții. De la poze la status-uri, tot arsenalul este pus la bataie. Cine pică, pică, cine este sedus, este cucerit.

Băieții în căutare de senzații, sunt mai puțin vizibili. Aș spune că există două categorii: cei care se văd și cei care se deghizează. Prima categorie nu merită disecată prea mult, mesajele lor sunt clare, scurte si la obiect: ”deschide mess-ul”, ”ești dulcică”, ‘‘vreau să te întâlnesc”…etc. Previzibili, fără mister, plicitisitori până la urmă.

VA URMA

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

5 × five =