Puneți voi titlu

 

Continuă nebunia, o observi la fiecare pas. O citești la televizor, pe mediile online, o vezi în jurul tău  Soluții sunt tare puȚine, în schimb sesisez o stare de falsă acalmie, ceea ce mă sperie.

Mă întreb ce mai trebuie să se mai întâmple pentru o schimbare radicală?  Pentru că am impresia că le avem pe toate. Până unde trebuie să involueze ființa umană să realizeze că în timp ce face rău în jur, își face rău. Este atât de greu de conceput că în goana după fericire, călcând în picioare totul din jurul tău, la final nu poți fi câștigător?

Drama noastră a tuturor, începe din momentul în care speranța este ucisă. Fără un vis, nici Universul nu te ajută, citeam într-un mesaj motivațional. Visele însă, sunt primele ucise chiar din copilărie când ni se spune că nu există fericire, iubire și că a fi bogat înseamnă a fura sau păcăli pe alții. Ajungem mai apoi maturi, sterpi sufletește și morți vii, alimentând un organism cu mâncare. Intrăm fericiți în goana pentru supraviețuire și când ne dăm seama că miza a fost alta defapt, suntem prea bătrâni pentru un nou început.

Mă întreb câți morți vii am văzut în toată viața mea? Ar fi mult mai ușor să-i număr pe cei care încă trăiesc. Sunt foarte puțini și ceea ce-i recomandă a fi vii, culmea, nu sunt nici banii nici funcțiile.

Am întâlnit oameni frumoși, poate acesta este norocul meu, acum, când cotrobăiesc după un vis și nu îl mai găsesc niciunde. Văzându-i mi-am dat seama că nu este un mit iubirea, după cum pot există familii fericite, acele familii idilice cu copii bălai, soții cochete și bărbați cu adevărat bărbați.

Am văzut și oameni de afaceri. Nu erau milionarii de care citim sau cei care acum un an, doi, ne dădeau lecții de management și acum falimentează. De pildă, am întâlnit odată un pantofar, care cât timp am stat la el, în micuța prăvălie, cu doi ucenici culmea care voiau să lucreze, mi-a dat o lecție de management demnă de un absolvent de MBA. Îmi povestea cu mândrie despre profesia lui, se considera norocos că are pe cine învăța. Povestea că are o afacere de succes, ca în fiecare lună are mai mulți clienți, dar nu ridică nejustificat prețurile, îmi spunea că a înțeles că afacerea înseamnă a face ceva util pentru alții. Și ceea ce m-a uimit cu adevărat a fost atunci când îmi povestea cât de important este pentru el să comunice și să își instruiască ucenicii. L-am întrebat ce școala are și mi-a răspuns zâmbind că are școala bunului simț.

 

Nu am întâlnit în schimb politicieni care să mă impresioneze.

Rar se întâmplă în viața unui om să aibă parte de un nou început. Criza existențială este a noastră a tuturor. Acum, și încă nu suntem la apogeul ei, putregaiul societății va ieși la suprafață. Trăim vremuri primitive în care tot mai mult va trebui să ne uităm peste umăr. Mulți dintre noi vom fi victime colaterale unui sistem care va mătura deopotrivă și răul, dar și binele. Cineva îmi spunea că ar trebui să țin niște cursuri de supraviețuire în perioade tulburi. Sugestia nu este rea, doar că ar trebui să personalizez tulburarea pe fiecare individ. Fiecare cu tulburarea lui. Tuturor ne poate fi rău, de la cel mai bogat până la cel care nu are nimic. Elementul comun este că va fi rău, după cum foarte lesne ar putea să fie bine pentru toată lumea.

Doar că acest bine este la fel de utopic ca și vacanțele pe soare. Ne așteptăm la un bine utopic, mereu făcut de alții la care noi să fim părtași. Binele nu este asociat cu acțiune, cu implicare, cu sufletul (concept la fel de utopic pentru mulți dintre noi). Binele a ajuns un fel de concept fără formă.

Ați observat câți oameni răspund la întrebarea ”ce faci”, cu un simplu și depersonalizat ”bine”?
Binele trebuie legat măcar de o acțiune concretă. Fac bine dacă nu arunc mizerie pe stradă, îmi fac mie un bine că merg pe o stradă curată, oamenilor din jur și în ultimul rând, naturii. Fac bine dacă nu păcălesc, dacă ajut, dacă îmi pasă.
Nu poti face “bine” doar așa, pur și simplu. După cum poți face rău doar cu o vorbă sau un gest, dar asta este o poveste la fel de lungă.

Totul pare atât de complicat în momente grele. Soluțiile par doar de suprafață și cumva toată lumea așteaptă ceva din exterior. Pasivitatea ne-a adus aici, pasivitatea și sentimentul de autosuficiență.
De prea multe ori avem senzația că putem face orice. Cel mai des am întâlnit asta în lumea afacerilor. Oameni de afaceri care își uită misiunea și poate ceea ce este chiar periculos, oameni de afaceri care pun în pericol alți oameni prin acțiuni care lasă oameni fără locuri de muncă.
Câți “încurcă lume” ați întâlnit doar luna asta? Dar mincinoși? La câte telefoane nu vi s-a răspuns? Câte oferte au rămas fără elementarul răspuns de refuz? Câți v-au vândut povești?

Mediul de afaceri este imediat după cel politic cel mai vulnerabil în a scoate “răul pe piață“. În perioada care va urma, se vor cerne cei care știu, de cei care doar au vrut. Nu vreau să par pesimistă, dar din acesta sită nu vor scăpa decât cei care au avut abilitatea de a calibra afacerea la cerințele pieței, au ținut o echipă motivată și au fonduri la dispoziție să treacă cu bine de vremurile. De restul se va alege praful. Se va alege praful de cei care nu au știut sa gestioneze, cei cărora nu le-a păsat, dar și cei care vor fi victime colaterale. O să auzim de falimente răsunătoare ale unor afaceri făcute pe conjunctură, de disponibilizări în masă și o reajustare la nivel de subzistență a tuturor costurilor.

Păcat ar fi ca după ce trece tăvălugul să nu fi învățat nimic.

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

14 + 10 =