Frica de singurătate

Da, îmi este frică de singurătate. Admit îmi este tare frică de ea pentru că acum o cunosc. Și nu, nu este singurătatea de care se vorbește, este una mai profundă.

Îmi este frică de singurătatea pe care o resimți atunci când crezi că ai o mulțime de oameni în jur cărora le pasă de tine.

Îmi este groază de singurătatea în doi când nici măcar frazele de complezență nu mai sunt la unison.

Îmi este frică de singurătatea momentului când ultimul părinte în viață va pleca la Lumină și nu am să mai aud vreodată vocea caldă care mă întreabă ce fac.

Îmi este frică de singurătatea clipei când nu aș avea cu cine să mă bucur, să râd, să dansez, să copilăresc.

Îmi este frică de singurătatea momentului în care cineva doar îți cere și nu îți dă niciodată nimic înapoi.

Îmi este frică să nu mă dezechilibrez pentru a cădea în gol fără ca o mână să mă prindă.

Și cu cât vorbesc despre ea, frica, cu atât am mai mult curaj să fiu eu cu mine, așa cum sunt. Un om ca voi toți, un om cu frici și curaj.

 

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

three × two =