Testează cuplul tău: experimentul

Dincolo de măștile pe care le purtăm în cuplu, se ascunde marele adevăr. De frică, din comoditate, din obișnuință, anduranță, ambiție, familie, copii, bărbatul și femeia deseori aleg să rămână în cuplu.

Dar ce înseamnă cuplu? Desigur, la această întrebare răspunsul vine cumva automat, doi oameni care sunt împreună. Dar de dragul despicării firului în patru am să continui întrebând ce înseamnă acest ”împreună”.

Deseori în terapia de cuplu propun experimentul mimetismului. Este un fel de oglindă în care reproduci gesturile celuilalt din cuplu și în loc să reacționezi, acționezi. A intra în jocul acesta necesită foarte mult curaj. Pe de-o parte poți descoperi că ai un cuplu atât de gol cum nici nu ți-ai imaginat, alte ori, cazul fericit, descoperi că totul este în deplină armonie. Dar acestea sunt cazuri rare și sigur nu ar ajunge la mine.

Ați experimentat în diferitele cupluri în care v-ați aflat un fir roșu repetitiv? Ceva de genul ” iar am dat din lac în puț”? Sigur marea noastră majoritate a binevoit să urmeze acest traseu concentrându-se mai mult la ce li se întâmplă din exterior decât ce este realitate. Pentru că realitatea este mereu cu noi, este realitatea care cu o încăpățânare incredibilă alege să se arate în fiecare relație cu iz toxic. Cel mai ușor este să dai vina pe alții, cel mai greu este să admiți că porți în tine un parazit emoțional care se hrănește cu fiecare relație pe care o ai disfuncțională. Pentru că poți avea milioane de relații, parazitul emoțional este în fiecare cu tine și se hrănește în voie.

Femeile de regulă se plâng de lipsa de atenție, bărbații se plâng de reproșurile femeilor și ambii se plâng de relația de cuplu. Pentru a fi în cuplu, așa cum am spus, necesită mai mult decât a trăi sub același acoperiș.

Este ciudat că la două săptămâni după ce am început acest experiment, mi-am dat seama că eu luam întotdeauna inițiativa și pentru că o făceam și el era nemulțumit, ne certam frecvent”, a relatat o femeie aflată în al zecelea an de căsnicie.

A fost un moment în care am încetat să-l mai întreb unde a fost, și după o perioadă a început el să îmi spună singur”, mărturisea o domnișoară care era în al treilea an de relație.

S-a lăsat un fel de tăcere, o priveam și așteptam de la ea o reacție, știam că se duce totul naibii dar pur și simplu nu putea opri acest declin, era imposibil să mai refac ceva ce, parcă dispăruse acel ”noi”, o iubesc, dar recunosc că mă simt mai bine atunci când primesc și nu dau”, mărturisea un bărbat aflat în pragul divorțului.

Pentru că cel mai frecvent ”guturai” al cuplului este răceala. Ea se instalează imediat după ce găsește locul prielnic și călduț al confortului conjugal, imediat ce s-au stins fluturii din stomac și certitudinea relației există. Se instalează după prima ceartă în care un cuvânt greu sparge mirajul, o trădare murdărește castitatea relației sau acel atât de periculos ”mi se cuvine” se instalează. Este momentul în care din comoditate sau siguranță decizi că vanitatea și dreptatea TA sunt cele mai importante.

Ați observat că la începutul fiecărui cuplu este minunat? Ei bine acela este potențialul suprem al fiecăruia dintre cei aflați în cuplu. Dacă odată am putut, oare ce ne determină să încetăm să mai vrem, dar în același timp să pretindem că suntem un cuplu?

După o serioasă experiență de viață și una bine întemeiată profesional, pot spune că mai multe lucru ne despart decât ne țin împreună. A forma un cuplu necesită o atenție continuă către Sinele tău și o atenție activă către partenerul implicat. Înseamnă să știi foarte bine cine ești, să îți cunoști manifestarea parazitului și să vrei să admiți că eșecul din cuplu se împarte mereu la doi. Dacă noi oamenii am fi capabili de adevărate exerciții de sinceritate, eșecul unei relații nu ar fi decât un examen din care am ieși mai înțelepți, nu răniți și ”praf” emoțional. Dacă am putea să fim sinceri cu noi în primul rând am putea gestiona cu măsură și dragoste momente în care avem disfuncții. Dar asta înseamnă să ieși din zona de confort.

Pentru că așa cum o floare, oricât de frumoasă, moare dacă nu este udată și nu beneficiază de atenție, așa și cuplu, fără implicarea amândurora moare în fiecare zi câte un pic chiar dacă viețuim împreună.

Ce rămâne în loc? Spuneți voi. Dați voi un nume. Eu aș numi simplu: o mare suferință și un pic de înțelepciune…dacă.

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

1 × 5 =