Blue day

Sunt zile întregi în care parcă plutești într-o altă viață decât a ta. Uiți de tine, uiți de ceilalți și zaci în automatisme care crezi că te țin ”viu”. Și fiecare astfel de zi, omoară ceva din tine.

Te trezești robotizat și mai mult execuți decât simți. Te exprimi în generalizări și lași de cele mai multe ori televizorul să îți ocupe mintea. A mai trecut o zi, a mai trecut o viață.

Vorbeam zilele trecute cu cineva despre aceste deprinderi de viețuire, ne întrebam dacă omul ignorant este mai fericit sau dimpotrivă, cel care caută în permanență ajunge să atingă nirvana? Răspunsul este probabil la fiecare dintre noi.

”Blue day”, acea zi în care te trezești și te întrebi dacă te afli pe drumul corect al vieții. Dacă dincolo de automatisme, obligații și motivații, se află ceva. Ignorantul probabil își pune o bere, mai râde la televizor și se bucură de o glumă, bună sau proastă. Noi ceilalți ne alegem cu o zi de introspecție serioasă și sute de întrebări care încep cu ”de ce” și se termină cu ”încotro”.

În ”blue day” te afunzi în tine, îți pui întrebări, te re-calibrezi. Lași mintea să zboare liberă, fără obstacole. Dai volum maxim inimii. Și asculți. Nu aștepta să te apuce starea de bine, nu are de unde. Ești prea departe de tine așa cum ar trebui să fii. Mintea te va purta în toate locurile în care ai vrea să te afli, dar te auto-sabotezi să nu ajungi. Vei realiza că automatismele nu sunt atât de importante și cumva o energie eliberatoare vrea să scape din cușca lui ”trebuie”. Ți se va face frică de tine, de visele tale de dorința de a te elibera singur și egoist de tot și de toate.  Inima la fel, îți va aduce la suprafață zgârcenia cu care te tratezi în fiecare zi.  Tot ce refuzi să simți și să faci. Tot ce ascunzi și tot ce prefaci în praful renunțării.

Și te întrebi confuz: ce naiba se întâmplă cu mine?

Undeva pe acest pământ oameni navighează oceanele să înoate cu balene. Alții urcă munți să simtă puterea sub picioare. Mulți salvează vieți, mulți râd sau se bucură de viața simplă. Undeva soarele strălucește și oamenii sunt perfect integrați în natură. Undeva copiii aleargă fericiți prin iarbă.

Undeva toate minunile lumii s-au ascuns în inima ta.

Și undeva, de pe o canapea, eu aștern cuvinte lăsându-mi mintea să exploreze oceane și minuni pământești și inima să caute acea stare în care iubirea învață să curgă necondiționat.

Și aștept vara vieții mele.

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

11 − five =