Când iubim, de fapt, ne iubim

„Ce este această atracţie magnetică inexplicabilă, acest foc pe care îl căutăm la ceilalţi şi care ne face să ne simţim vii şi întregi? Acest foc este încărcătura care ne este nouă complementară. Acest sentiment reprezintă ceea ce simţim atunci când găsim pe cineva care are acele părţi complementare, ce corespund golurilor din noi. Iubirea romantică este numele pe care îl dăm noi sentimentului de a ne găsi acele părţi care ne lipsesc. Uneori, spunem că aceste părţi sunt «cealaltă jumătate a noastră». Atunci când întâniţi pe cineva care are o încărcătură ce suplineşte acele părţi din fiinţa voastră care au fost pierdute, v-au fost luate sau pe care le-aţi cedat, această încărcare a lor vă face să vă simţiţi bine, să vă simţiţi din nou în­tregi”, spune Gregg Braden în cartea cu titlul „Păşind între lumi” (Ed. For You).

Cu alte cuvinte, atracţia magnetică dintre doi oameni este cauzată de întâlnirea noastră cu noi înşine. Subconştientul recunoaşte automat în celălalt acea parte din noi pierdută pe cărările năbădăioase ale experienţei, iar această recunoaştere instantanee este resimţită ca atracţie inexplicabilă, ca pe o percepţie de a te fi regăsit pe tine însuţi sau de a-ţi fi regăsit jumătatea. Jumătatea care lipseşte din interiorul nostru este ceea ce am avut, dar am pierdut. Ceea ce am avut, dar am abandonat, poate, prin viaţă, cu scopul de a obţine în acele momente lucruri care ni se păreau mai importante. Uneori, de dragul carierei sau a dorinţei de câştiguri materiale, prestigiu sau putere ignorăm şi chiar abandonăm sensibilitatea noastră şi nevoile sufletului. Poate renunţăm la o poveste de iubire sau poate ne interzicem nouă înşine să ne manifestăm adevărata sensibilitate pentru ca nu cumva lumea să profite şi să se folosească de ea ca de-o slăbiciune. Prin hăţişurile experienţelor noastre trec diferite tipuri de frici, de îndoieli şi de incertitudini, care ne determină să renunţăm la părţile frumoase ale sufletului şi la expresii ale personalităţii noastre, care ne-ar putea ajuta să ne simţim împliniţi, fericiţi sau încrezători în viaţă. Aceste părţi pierdute din noi lasă un gol, mai mult sau mai puţin evident, mai mult sau mai puţin conştient, un gol ce se umple în clipa în care întâlnim partea pierdută din noi… în altul.

Atracţia irezistibilă este – după definiţia lui Gregg Braden (un distins şi extrem de serios cercetător al fenomenelor spirituale)  – o stare de re­cu­noaş­tere de sine. Un fel în care subconştientul îţi atrage atenţia asupra faptului că cea­lal­tă persoană are în ea ceva din tine. În fa­ţa jumătăţii care-ţi lipsea începi să te simţi viu, întreg, îndrăgostit. Eşti în­dră­gos­tit de acel tu pe care l-ai lăsat în tre­cut, de acel tu uitat, părăsit, reprimat – mai bine spus, acel tu care se trezeşte la viaţă în clipa în care întâlneşti o persoa­nă care are în sine ceea ce ai avut şi tu. Părţile abandonate prin viaţă nu mor, ci sunt as­cunse trăirii şi conştienţei, pentru că ele au fost consi­de­rate cândva frâne pe drumul pe care l-am ales. Faptul că atracţia ar putea fi gene­rată tocmai de sentimentul pro­fund al întâlnirii tale cu tine prin altul este o idee frumoasă şi, în mod obişnuit, trăi­tă ca atare, căci în lăuntrul acestu gen fascinant de trăire a experienţei iubirii întotdeauna ne simţim a fi neseparaţi de celălalt, iar atracţia ne imprimă dorinţa puternică a fi împreună până la dizolvarea unuia în altul. Aşadar, atracţia aceasta nu-i nea­pă­rat semnul iubirii, care ne arată că vom fi împreună pentru tot restul vieţii, deşi se în­tâmplă uneori, cât semnalul reîntâlnirii cu părţi pierdute şi regăsite din noi înşine şi semnalul că suntem pregătiţi pentru vindecarea golului creat în noi înşine, prin alegeri şi decizii din trecut.

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

18 − four =