Întotdeauna lupta este cu tine



Furie, reproș, supărare, ură, gelozie, regret, neputință, blocaj, frică, dependență….și multe altele cu care ne întâlnim măcar o dată în viață. Și este bine că le întâlnim pentru că prea lesne uităm de starea noastră naturală. Ați văzut copii nou născuți supărați, încrâncenați, geloși, ranchiunoși? Dacă nu, aduceți-vă aminte că și voi ați fost așa, dar ați uitat.
Dar nu am să țin apologia perfectului echilibru la care ajungem după mulți, mulți ani, azi am să povestesc despre energia negativă.

Ea, energia este neutră, la început nu are polaritate (dar asta înseamnă acel echilibru al lui Dalai Lama, nu-i așa?:)) și nu o să vorbim despre lucruri pe care doar le intuim și arareori le conștientizăm.
Azi vorbim despre noi. Noi cei care oscilăm între bine și rău mai tare decât o trestie în bătaia vântului.
Ce ne determină mișcarea? Cum de ne este greu ca oameni maturi să ne găsim acel punct central în care ne simțim bine și să rămânem așa?
Probabil exact în acest moment câteva mii de oameni încearcă să găsească o rețetă fabuloasă. Și am fi tentați să spunem că ea nu există, deși este tot timpul sub nasul nostru.

Să începem cu copilăria: inocenți și plini de resurse ne avântăm în viață până ce maturii din jurul nostru încep să ne pună piedici. Din dragoste o fac, din dragoste, din precauție, din frică, din neștiință. Și astfel rând pe rând ne sufocă visele în spaime numai bune să ne blocheze poate întreaga existență.
Cine nu a auzit de la părinți că banii se fac greu, că nu este bine să ai încredere în oameni, ca iubirea doare, că nu suntem suficient de buni, ba chiar proști, indisciplinați, aerieni …
Și noi credem toate astea, ei sunt maturii, ei trebuie să știe cel mai bine. Dar de multe ori nu facem decât să preluăm ca o ștafetă limitările lor.

Și în adolescență învățăm tot de la ei că viața este grea, că o să dăm de piedici și o să vedem noi realitatea, că suntem o generație degenerată, că nu avem valori, repere (de parcă nu ar fi datoria lor să ni le ofere). Și iar nu facem altceva decât să-i credem. Și mergem în continuare tot cu stângul.

Ajunși la maturitate deja suntem încărcați de frustrările noastre, de ale lor, deschidem ochii larg și vedem o societate ratată din care simțim că nu facem parte. Și viața începe să se joace.

Fuga după siguranța crăpelniței, pupatul în dos a celui de care îți este teama sau ești dependent, teama de a nu pierde, de a nu fi destul de bun, de a nu performa, de a nu fi iubit, face dintr-un om minunat cu un start echitabil, un mort viu.

Uită-te în jur. Uită-te bine în oglindă, îți place ce vezi? Te mulțumești cu mici momente de bucurie în care simți că trăiești după care te afunzi din nou în rău și limitare?
Desigur că așa ai să faci, așa ai învățat să faci, așa vezi în jurul tău și de multe ori când stai și vizezi ți se face frică.
Ai încredere în tine doar dacă ai confirmări facile în jur, o mașină sub dos și niște bani în buzunar. Dar tu știi că asta nu este nici pe departe suficient, nu-i așa?
Visezi la acea libertate când simți că visele încep să ia viață, când te simți acceptat într-o societate la care ai contribuit și tu, când simți că iubirea este din inimă și nu vârf de sex, când …când ești pe drumul tău.

Și crede-mă că în tine este răspunsul. Poți trăi lamentabil sau poți trăi cu adevărat. Este exact așa cum de sărbători te apucă pioșenia până trec și exact a doua zi după, înjuri o bătrână care trece prea încet pe trecerea de pietoni.
Sau trăiești cu iluzia că al tău copil îți va mulțumi vreodată pentru săruturile date în somn.

Uită-te în jur și încetează să îți mai pară rău de oameni care divorțează, se ceartă, sunt furioși. Este alegerea lor. Așa au învățat să trăiască și nu fac nici un efort să schimbe răul în bine.

Închide televizorul și nu mai înjura țara în care trăiești. Da, nu sunt autostrăzi, da, este multă lipsă de civilizație. Dar ce ai făcut tu să schimbi toate astea?

Fii cinstit cu tine și dacă reușești să oprești fluxul de energie negativă care curge prin mintea ta, ai să auzi altceva. Ai să auzi vocea firească a ta ca ființă. Ființa fără limitări, fără blocaje.
O ființă care prin echilibru accede la sănătate, abundență și fericire.

Și am o întrebare pentru tine acum: Ce ai face dacă nu ți-ar fi frică de nimic?

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

12 − four =