Lenea, un mare rău sau un mare bine?

 

Cum în fiecare an îmi propun să descopăr subtilitățile psihicului uman, începutul lunii ianuarie m-a întâmpinat cu o întrebare:

ESTE BENEFICĂ LENEA?

Răspunsurile la această întrebare nu s-au lăsat așteptate și chiar acum când scriu acest articol, mulți concetățeni sunt prea leneși să curețe zăpada din fața casei și acest fapt mă face să mă întreb și mai mult, este lenea bună sau ce?
– O sa vină statul să o curețe, probabil își spun ei, și așa o fi poate, doar că nu acum, poate peste vreo 50 de ani când statul va fi reprezentat de oameni gospodari.

Dar să revenim la lene. Scrupuloasă în ale cercetării, mai ales că îmi place să dăruiesc informații folositoare, am căutat păreri, studii și cercetări despre acest subiect.
Nu m-am mirat când am dat peste un studiu făcut prin 1800 de un general prusac Helmuth Karl Berhard Graf von Molke ( trebuie să nu fii leneș să-i citești tot numele :)) care a instituționalizat niște reforme importante în armata prusacă printre care și criteriile de promovare ale ofițerilor.

Și aici apare povestea interesantă, după părerea prusacului cu nume lung, el a evaluat ofițerii după două criterii:

– gradul de inteligență ( de la proști la inteligenți)
– atitudinea față de muncă ( de la leneși la harnici)

În baza acestor criterii au rezultat 4 grupe/tipuri de ofițeri:

1. Prost și leneș
2. Inteligent și harnic
3. Prost și harnic
4. Inteligent și leneș

Bănuiesc că citind criteriile deja v-ați clasificat, dar înainte să vă bucurați că sunteți inteligenți și harnici stați să vedeți cum stă treaba de fapt.

Generalul a vrut neapărat să își rafineze cercetarea și i-a supus pe ofițerii din toate categoriile să îndeplinească niște obiective. Și iată rezultatele:

Ofițerii din categoria ” proști și leneși” au primit sarcini simple și repetitive, la altele nu făceau față. Aceștia nu reușeau să înainteze în cariera militară, aveau idei bune foarte rar și tot rar cauzau probleme.

Ofițerii din categoria ” inteligenți și harnici” erau obsedați de detalii neesențiale, genul pricinos, ăia de observă că nu ai pus punctul pe i și pierd ideea generală a frazei. Acești ofițeri se dovedeau lideri ineficienți care puteau să acceadă la o promovare, dar nu la o carieră pe termen lung.

Ofițerii ” proști și harnici” erau considerați periculoși. Aceștia trebuiau să fie supravegheați în permanență, deoarece provocau daune și reprezentau un pericol pentru propria persoană și ceilalți. Acești ofițeri erau și foarte încăpățânați de cele mai multe ori fiind retrogradați și decăzuți din rang.

Și ultima categorie, ofițerii „inteligenți și leneși” erau considerați cei mai potriviți funcțiilor înalte de conducere. Acești ofițeri erau suficient de inteligenți să știe ce au de făcut, dar și suficient de leneși pentru a găsi cea mai ușoară cale pentru a atinge obiectivul cerut.

Morala?
Lenea singură nu este productivă. Ea trebuie combinată cu inteligența. Oamenii leneși și inteligenți au un mare avantaj în societate și sunt cei mai nimeriți în rolul de lider într-o organizație.

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

18 − two =