De-a frisbee-ul cu viața

Viața poate fi privită în multe feluri. Pentru unii este ca un nor negru din care mereu plouă, pentru alții este o grădină abundentă, un dar sau un lung șir de evenimente unele mai bune, altele mai rele. Probabil câți oameni suntem, tot atâtea păreri despre viață avem. Dar indiferent cum este ea, viața, eu am o vorbă ”mai bine trăiesc eu viața decât să mă trăiască ea pe mine”.

Viata are legile ei. Le numim cauză-efect, bumerang sau …frisbee (așa cum îmi place mie să-i spun), legile ei se manifestă în fiecare moment al vieții noastre că ne place să credem sau nu.

Cine nu a auzit vorba ”ce semeni aia culegi”? Dar cât de ușor este să o spui mult și cât de greu este să crezi că fiecare cuvânt sau gând are o manifestare concretă în viața noastră?

În viață gândurile noastre se pot uneori concretiza în realitate mai repede decât ne dorim. Este și o vorbă : ,,ai grija ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple”. Vizualizarea unei dorințe poate duce la un moment dat la concretizarea ei. Când te joci frisbee cu viața, dorințele și gândurile pe care le-ai transmis, dar și toate lucrurile negative pe care le-ai dorit altora se întorc înapoi…la tine.

Oamenii de știință au studiat creierul uman și au descoperit capacitățile pe care le are mintea noastră și au ajuns la concluzia că avem capacitatea de a materializa gândurile. Secretul însă nu l-au descoperit nici până în prezent. Dar nu asta este important, ci să știm din practica vieții că ale noastre gânduri se transmit și apoi se întorc înapoi. Astfel, dacă facem ceva rău, acel rău se întoarce iar la noi. Este un principiu asemănător proverbului: ,,să nu sapi groapa altuia că s-ar putea să cazi chiar tu în ea”.

Ce am observat până acum:

* Pentru a fi fericit trebuie să-ți schimbi atitudinea față de cei din jurul tău.
* Dacă ai un comportament bun față de cei din jur și încerci să-i faci fericiți, vei aduna și tu la un moment dat roadele bucuriei și atitudinii bune. Gândurile și acțiunile tale sunt aruncate în univers ca un elastic care se va întoarce înapoi la tine, chiar în punctul de plecare, de unde și-a inceput călătoria.

* Dacă cineva este nervos și mânios pe tine nu trebuie să-i plătești cu aceeasi moneda, să-l jignești și tu. Altcineva te va jigni pe tine curând.
* Dacă ești furios încearcă să te calmezi, să uiți și sa transformi totul într-o glumă altfel cine știe cine te va lua la ”trei păzește”.
* Nu dori răul unei persoane pentru că destul de rapid s-ar putea să ți se întâmple chiar ție.

Deși pare greu de crezut, tot ce ți se întâmplă în viață – realizări sau necazuri – se datorează gândurilor tale. Deci este foarte important să gândești pozitiv și nu negativ.

* Când vezi că ai eșecuri începe să te gândești la succes și cu siguranță acesta va veni din nou în viața ta.
* Încearcă să nu fii deprimat tot timpul și să te gândești doar la problemele din viața ta, pentru că astfel le vei atrage mereu spre tine.
* Deși este greu, cel mai bine este să faci eforturi să scapi de resentimente pentru cei din jur. Trimite gânduri bune oamenilor și vei primi prietenia lor.
* Fii bun și ajuta pe cei din jur, fără sa te temi ca pierzi ceva. Dacă gândești pozitiv că acești oameni te vor ajuta și ei cândva pe tine acest lucru se va întâmpla, dacă din contră devii precaut față de ei și suspicioas atunci cel mai probabil temerile tale se vor concretiza.

* Încearcă să tratezi oamenii bine și imaginează-ți că ai o atitudine de respect față de cei din jur, vei vedea că atitudinea oamenilor față de tine va fi cea adecvată. Dacă din contră începi să suspectezi atitudinea oamenilor, să fii suspicios, să tratezi oamenii cu dispreț, cu aroganță, vei vedea că vei primi aceeași atitudine de la cei din jur.

Este normal să fii suspicios. Dar gândește-te puțin, poate ți s-au întâmplat toate acestea fără să-ți fi atras atenția cauza și efectul acțiunilor tale.
De regulă avem tendința să nu vedem cauzele acțiunilor noastre imediate și să credem că efectele nu o să vina niciodată. Însă de regulă între acțiunile unei persoane și răspunsurile gen efect trebuie să treacă o perioadă de timp.

* Pentru a trăi fericit învață să vezi fericire peste tot.
* Dacă vrei să fii iubit, iubește și tu pe cei din jur.
* Dacă vrei să se spună lucruri bune despre tine, nu bârfi nici tu.
* Dacă vrei să fii ajutat in caz de nevoie, ajută și tu pe alții. * Orice faptă bună va fi răsplătită cu altă faptă bună, chiar dacă aceasta vine din altă parte.

Este simplu nu? Să vezi când pui în practică … 🙂

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

three × two =