Renașterea

Eu cred că oamenii ar trebui să sărbătorească nu data nașterii cu precădere, ci renașterile de-a lungul vieții. Fiecare moment pe care îl depășești cu bine, este o renaștere. Că poate fi vorba de sănătate, relații, carieră sau vise, renașterile sunt făcute să simți din toată ființa ta că s-a încheiat un capitol pe care niciodată nu ai să-l mai repeți. Ai învățat să fii mai bun.

Trăim vremuri stranii am tot spus-o și cred că lesne observăm cu toții doar privind în jur.. Ceva bun își face loc în tot răul creat de noi, noi oamenii care credem că suntem atât de superiori și omnipotenți peste tot și toate. Faptul că binele învinge nu este un deziderat ieftin pe care îl auzim ori de câte ori simțim deznădejdea, binele chiar învinge.

M-am întrebat de multe ori ce ne lipsește nouă, ca popor, să fim o națiune. M-am întrebat ce ne lipsește nouă, oamenilor să creăm acea armonie plină de progres, echilibru și pozitivitate. Suntem un cumul de informații, dezinformații, temeri, vise, preconcepții, credințe, false valori, ambiții, dorințe, pulsiuni, acțiuni, deznădejde, speranțe și iubire.

Avem de toate și nu avem practic nimic. Nimic până acum nu ne-a pregătit corect în viață. Mă uit la generația mea, o generație buimacă de oameni picați într-o societate în care dintr-odată totul este permis și totul capătă un preț mai mult sau mai puțin corect și concret. Suntem generația care a sacrificat pentru prima dată prietenia, timpul liber și sentimentele. Toate pe altarul carierei și al belșugului material. Ne-am alienat și am creat o altă generație de alienați.

Revolta împotriva generației care nu știe ce vrea, este dezorientată, ar trebui să fie o revoltă împotriva propriei incapacități de a educa, de a ne educa. Mulți dintre noi am crescut copii doar, nu am educat.
Ne uităm în stânga și dreapta pentru a găsi un punct de sprijin de unde am putea să ne găsim motivația și visele. Ne uităm oriunde în jur mai puțin la sinele nostru. Găsim vinovați, situații vitrege, conspirații, dar nu ne găsim pe noi.

De undeva ar trebui să începem ascensiunea. Poate nu neapărat pentru noi înșine, deși este foarte important, poate pentru generațiile care vin și care ar trebui să înceteze să mai plăteasca incapacitațile noastre.

Prima întrebare la care ar trebui să ne răspundem este: ce avem? unde ne sunt visele? de ce ne temem? ce facem concret pentru acel “mai bine” și care ne este sistemul de credințe. Dacă nu credem în noi, în ce credem?

Probabil că rapid se derulează gânduri care încep de la posesiunile materiale pâna la cele spirituale. Avem casă, avem mașini, avem prieteni, avem iubiri, avem copii, avem lucruri, avem dorințe.
Si avem o țară. Da, poate va suna ciudat si nostim de patriotic, dar avem o țară în care toate cele dorite sunt posibile sau nu.

Avem pământ, avem apă, avem munte. Avem de toate și nimic. Suntem prizonieri orbi într-un Eden nedescoperit.
Ne naștem fericiți si de cele mai multe ori, murim împovărați de gândul că viața a fost nedreaptă. Refuzăm să ne cunoaștem și ne este teamă să ne privim neputințele ca un nou început. Dacă natura oferă armonie și Adriana Petrescu echilibru si noi, oamenii, parte vie a naturii ar trebui să fim la fel.

Poate nu întâmplător, pe 26 August, zi specială pentru mine, s-a încheiat pentru mine o noua renaștere. Am învățat să prețuiesc mai mult pământul pe care calc, să simt apa, să vorbesc cu pietrele, să îmblânzesc focul și să fiu una cu natura.
Poate primul pas către tine este pasul apăsat și conștient pe pământul care îți dă viață.

Un itinerar al renașterii în imagini și câteva cuvinte:

 

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

2 × one =