Părinți, vocație sau meserie?

Vine o vreme în care după ce ai acumulat, simți nevoia să dăruiești. După 20 de ani de comunicare, am decis să comunic în sfârșit altfel decât rezultatele clienților mei. Au fost ani frumoși de acumulare, de satisfacții și de enorm de multa experiență. Munca cu oamenii și cuvintele, este după părerea mea una dintre cele mai complexe îndeletniciri. Trebuie să evaluezi într-o clipă omul din fața ta, să-i simți starea și să îți calibrezi comunicarea și mesajul în funcție de context. Fără să vrei începi să înveți să comunici corect și să stăpânești foarte bine arta conversației. Nu mai spun de capacitatea de a înțelege oamenii.

Am învățat să îmi pun corect întrebările și să nu las Ego-ul să mă stăpânească. Am transmis părinților mei siguranța de care aveau nevoie pentru a nu mă mai considera copilul neajutorat. În relații nu mi-am niciodată uitat rolul de femeie și am învățat că defapt există o imensă complementaritate între bărbat și femeie. Până și la capitolul prieteni am învățat cum să-i aleg. Toate astea în cei 20 de ani de maturitate. Nu este puțin, nu este mult, dar este suficient să știu că acum, sunt pregătită să-i învăț și pe alții.

Vocația mi-am știut-o dintotdeauna. Nu am obosit niciodată în mijlocul oamenilor vorbind despre bucurie, normalitate, valori sau viață. Am găsit întotdeauna cuvinte potrivite și calea către inimile celor care vor să lase tot răul în urmă și să înceapă să gândească și să trăiasca frumos.

Și pentru că am văzut atâția oameni care își doresc să trăiască frumos, mi-am spus că nu este niciodată târziu să începi asta de copil. Există probabil școli de părinți, s-au scris milioane de cărți despre cum să crești un copil să fie sănătos, dar prea puțin s-a spus despre cum trebuie să fim ca părinți pentru a avea acei copii buni pe care-i dorim. Știu că am ceva de spus și de transmis, știu capcanele cotidianului și toată nebunia în care încercăm să oferim copiilor noștri ceva mai bun decât am avut noi, uitând din când în când să le dăm esențialul.

Mi-am propus să vorbesc despre asta, tuturor celor care vor să mă asculte. Părinții fericiți vor avea copii fericiți, copiii fericiți vor crește adulți frumoși și adulții frumoși vor face o lume mai bună.

            Este ușor, este greu? Poate nu este atât de importantă destinația cât drumul.

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

4 × one =