România te iubesc! Hai, pe bune

Trăim vremuri care cu greu ar mai putea fi comentate. Orice argument sau contra-argument pare desuet acum. Uităm prea ușor și suntem prea creduli.
Întotdeauna am susținut: cuvântul creează, dar parcă niciodată nu am văzut dezastrul pe care îl poate lăsa în urmă un cuvânt simplu: Guvern, de pildă. Vehiculăm prea des acest cuvânt uitând că Guvernul înseamnă oameni. Oameni ca noi toți. Oameni care se trezesc, au dureri de cap, drame sentimentale sau neputințe. Sunt simpli oameni, pe care noi, majoritatea sau nu, i-am investit cu puteri supranaturale.
Cum s-a ajuns aici ar putea să explice sociologii mai bine.

Eu știu un lucru pentru pe care nu vreau să îl uit: în adolescență am învățat la lampa de petrol și am mâncat cu rația. Nu înțelegeam de ce este așa, dar mi se spunea că exista un partid, un conducător și multe datorii. Țin minte foarte bine că există o propagandă foarte bine pusă la punct pe două subiecte: bomba nucleară și datoria externă.

A venit revoluția, deși îmi asum să spun că nu, nu cred că a fost o mișcare declanșată pur și simplu, mărturie fiind ceea ce se întamplă cu noi de aproape 20 de ani. Cred că suntem infinit de toleranți și că doar prin manipulare acționăm (mărturie fiind toate alegerile de până acum).
Prin anii 90 începeam să aud de management, publicitate, economie de piață și speram că și țara mea să înceapă să se dezvolte normal. Mă bucuram că în sfârșit toate bogățiile naturale, Litoralul, Delta, munți vor fi puse în valoare și România va fi motiv de mândrie, așa cum a fost pentru bunicii mei când au fost tineri.
În naivitatea cumva normală a vârstei am uitat un lucru important: țara sunt oamenii, Guvernele sunt oamenii, partidele sunt oamenii.

Primii 10 ani au trecut repede, beția carierei îmi dădea o imagine falsă. Era greu de admis că o carieră strălucită este o nemaipomenită sclavie asumată (am să povestesc altă dată despre asta) și fie vorba între noi, este parfum în comparație cu ce se întâmplă acum.

Este foarte simplu, logic și trist în același timp: țara aceasta nu a avut niciodată un guvern care să uite de beneficii și să privească spre omul simplu. Nici un politician, oricare dintre cei care ne povestesc cum trebuie să strângem cureaua, habar nu are cum se trăiește cu salariul minim pe economie, cum ședem în ambuteiaj, cum nu există nimeni care sa te pupe în fund. Toate campaniile s-au făcut cu ajutorul studiilor socio-psihologice care au relevat cele mai bune metode de manipulare în masă. Pentru cei care nu știu, o campanie electorală se face foarte științific și numai echipele nepregătite, fără finanțare sau credibilitate în interiorul partidului, pierd alegerile.

În 28 de ani de democrație peste 1256 de intreprinderi au dispărut sau poate chiar mai multe dar cine să le mai țină seama. Poate nu erau toate profitabile, poate nu mai există piață de desfacere. Dar indiferent cum ar fi fost, în acest moment România importă de la mâncare până la curent sau fier beton.
Dincolo de orice acuză adusă guvernelor, putem spune că avem orice, mai puțin manageri. Nu?

Atâta timp cât cea mai profitabilă afacere pe care o poți face este aceea cu statul, cu toții avem o problema, și asta se vede foarte clar în momentele acestea.
Uitați-vă în jurul vostru și întrebați-vă care sunt acei oameni care au construit ceva de la zero și au ajuns exemple? Pare simplu la prima vedere, dar o să observați că nu sunt atât de dese poveștile cu adevărat de succes. Noroc cu generația asta de tineri care par mai determinați să aibă o viață decentă.
La noi a face o afacere este de multe ori sinonim cu a păcăli. Măcar un pic acolo. Suntem lipsiți de etica în afaceri, de bun simț sau vreo viziune de viitor. Vrem totul acum și dacă se poate să fie cât mai ieftin ca să putem revinde cât mai scump.

Suntem aroganți, autosuficienti, neserioși și leneși.
Șefi sunt incompetenți și despotici, urmărind  mimetic aceiași atitudine cu care sunt și ei tratați de superiori. Lungul șir de cauze și efecte.
Cu greu îmi vine să cred că ne facem bine. Ni s-a întipărit parcă genetic această toleranță dusă până la prostie. Acest spirit de sacrificiu prost înțeles, privit fără obiectivitate și lipsit de orice verticalitate.

Dar avem mall-uri, mașini de lux, benzină scumpă, brand-uri de lux. Cât de hilar sunt toate acestea într-o țară în care nu există canalizare, curent electric în satele nenorocite de soartă și drumuri măcar nivelate cât de cât.
Mă întreb oarecum justificat, cum fac guvernanții ăștia cand se duc în delegațiile străine și sunt întrebați de nivelul de trai al cetățenilor.
Cu ce se laudă ei la dineuri când alții povestesc despre autostrăzi, investiții…
De aceea eu una nu am încredere în oamenii care au ajuns să ne reprezinte interesele și care au fost crescuți cu wc-ul în curte. Nu știu dacă tu ai.

 

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

five × five =