Comunicarea politică și viața, între agonia și extazul alegătorului

Am o pasiune pentru comunicarea politică. Îmi place să observ cum se așează cuvinte în tot felul de mesaje, cuvinte menite să creeze emoție, impulsuri și decizii de vot.  Anii electorali sunt pentru mine adevărate moment de destindere și nu de puține ori de amuzament. Îmbinări subtile de manipulare și sloganele electorale stângace sunt în topul preferințelor mele.

Sloganele sunt ca trendurile în modă, în fiecare an electoral există un lait motiv pe care toate partidele l-au pus în cuvinte. În anul electoral care va veni se va purta bunul simț și mobilizarea. De parcă este un fel de piesă vestimentară uitată în dulap care revine pe catwalk și care poate fi refolosită. Bunul simț ori există ori nu, el nu se inventează, ci se educă. Nu într-un interval de campanie electorala ci în ani de zile, chiar aș îndrăzni să subliniez că este vorba de primii 7 ani de existență din viața unui om. Bunul simț se aplică pe o infrastructură clară, cu greu ne putem imagina aplicarea lui deodată, într-o stație de metrou unde se înghesuie sute de oameni în ora de vârf. Sau în căutarea unul loc de parcare în zonele de birouri unde ar fi fost de bun simț, nu-i așa, să existe locuri de parcare special amenajate. Mesajul care abordează bunul simț este cu dus și intors, de regulă oamenii cu bun simț sunt sufocați de cei cu tupeu și agresivi. Să ai bun simț înseamnă să fii politicos, să nu superi, să nu jignești, să nu întrerupi …etc.
Ce are de a face cu realitate? Realitate la care au contribuit cei care acum ne zâmbesc cu candoare și ne promit o viață mai bună.

Pentru cine nu știe, un slogan electoral se alege din câteva propuneri testate pe focus grupuri. Teoria spune că sloganul cel mai potrivit este cel acceptat de majoritate. Așa se face în teorie, țn practică de obicei sloganul trebuie să fie exclusiv pe gustul candidatului. Cred că așa s-a ajuns la acest mult vehiculat bun simț , tema abordată de majoritatea partidelor în campaniile electorale.
Credibilitatea sloganului politic derivă din asocierea cu cel care îl promovează. Mesajul trebuie să prezinte credibilitate în asociere cu chipul candidatului, chestiune care scapă după părerea mea tuturor echipelor de consilieri. Aceste două elemente nu le poți disocia. Chipul candidatului, faptele, deciziile și declarațiile făcute de-a lungul timpului nu pot fi dizolvate de un simplu mesaj, fie el cât de pozitiv, mobilizator sau optimist ar fi să fie. Mare parte a votanților însă fac parte din masa de manevră și atunci mesajul sau faptele aproape că nu contează. Cum speranța moare ultima, cu toții sperăm că bunul simț va renaște ca și pasărea Phoenix și va domni peste țara noastră nu pentru că un candidat și-o dorește, ci pentru că noi, noi toți, realizăm că doar așa putem progresa.

Am pierdut startul undeva prin anii 2000 când treziți brusc parcă la o realitate crudă, mare parte a oamenilor au renunțat să dorească progresul. Nivelul de profesionalism scade de la an la an, nivelul de școlarizare a devenit lamentabil și speranța este înecată în acest ”lasă că merge și așa”. Mediul politic decide mare parte a vieții noastre pentru că noi nu nu suntem capabili să decidem cum vrem să trăim. Ne revoltăm tăcut pe la colțuri, împotriva unui îmbogățit din Parlament, unui șef care nu are nici o tangență cu managementul sau un profesor care și-a pierdut vocația. Acceptăm de parcă așa trebuie să arate normalitatea. Așteptăm o minune care să ne scoată din letargie, minune care de regulă este legată de vreo schimbare de guvern. Câtă iluzie. Am uitat să acționăm, să avem păreri pertinente, profesionalism. Avem însă obediență și acceptare. Din acest carusel nu vom ieși decât printr-o conștientizate a valorii noastre, așa cum suntem.

Nu suntem nici cei mai harnici, nici cei mai ospitalieri, nici cei mai cinstiți sau deștepți. Ne este de regulă rușine să ne vorbim limba în străinatate și primul lucru care ne vine pe buze este să ne vorbim de rău țara și locuitorii ei.  Acceptăm șefi despotici, parcă ne și place și acceptăm o situație călduță doar din extrem de multa comoditate. Ne place să credem că le știm pe toate și că nu s-a născut cineva mai deștept să ne învețe. Nu ne respectăm copiii, bătrânii, partenerii de viață, colegii de serviciu, animalele sau petecul de iarbă din fața casei. Așteptăm să ne curețe mizeria sau zăpada din fața casei, administrația locală. Despre persoanele cu deficiențe ce să mai zic, țara noastră este printre puținele în Europa care nu oferă rampe de urcare în mijloacele de transport în comun sau chiar în instituțiile publice. Dar facem și fapte minunate, avem oameni talentați și uneori dăm dovada de solidaritate.

Țin toate aceste neajunsuri umane de politic sau de noi toți? Să devenim sensibili la un mesaj care invocă bunul simț sau să îl autoactivăm pe cel care există undeva în fiecare dintre noi? Să-i cerem copilului nostru să fie politicos cu bătrânii dar înjurăm  bătrâna care nu trece suficient de repede strada? Suntem prea orientați către exterior și prea puțin sensibili.

Pe asta se bazează și cei care reușesc de fiecare dată să ne seducă cu un mesaj frumos colorat.

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

eleven − nine =