Acum două săptămâni în mijlocul unei bârfe cu fetele m-am trezit cu o întrebarea în cap: ”cum se manifestă concret un bărbat care iubește?” Fetele au amuțit preț de câteva secunde, s-au uitat lung la mine de parcă este subiect cu care ne-am pierde vremea și au schimbat subiectul.
”Dar o relație cum începe?” am continuat eu în ciuda faptului că se discuta deja despre cu totul alt subiect .
”Începe bine și se termină prost” mi-a răspuns una dintre ele văzând că insist.
Nu m-a mulțumit deloc răspunsul și am rămas cumva nelămurită zile întregi. Poate din cauza zilelor ploioase care îmi generau o stare de introspecție, poate doar din curiozitate am continuat sa repet aceasta întrebare. Am intreb unul, doi bărbați și mi s-a răspuns tot printr-o întrebare.
”Cum se manifestă un bărbat care iubește? Hmmm, greu subiect.”

Ca să mă lămuresc cât de cât care ar fi explicația universală,  iau DEX-ul și încep să caut cuvântul iubire (sentiment de afecțiune foarte puternică) dragoste, amor, toate vorbesc de afecțiune. Mă uit apoi la cuvântul afecțiune (atașament, dragoste, sentimente de prietenie).
Încep deja să regret ca m-a apucat despicatul firului în patru.
Poate este mai ușor să o iau faptic și să nu caut în dicționare semnificația cuvântului. De când mi-am luat ca obiect de studiu iubirea, niște prietene de ale mele încep să se uite urât la mine. Le spun că este o chestiune de curaj să îți asumi faptul că nu ești iubită defapt, dar nu par încântate. Eu continui însă.
Psihologii o explică atât de simplu prin cuvântul atracție. Sună prea simplu, nu? Niște feromoni care afectează fiziologia și comportamentul între el și ea.
Hirsch, un neurolog simpatic, pus pe studii, postulează : vrei să îți înnebunești partenerul? Apucă-te de gătit și nu te spăla după ce gătești, lasă mirosul pe tine.
Îmi aduc aminte de un amic de al meu care îmi povestea într-o dimineață cu încântare că a urcat în metro și lângă el se afla o minune de fată care mirosea a cartofi prăjiți.
Mi se duce naibii mitul femeii cu miros suav de parfum. Recunosc că sunt extrem de lașă și nici măcar de dragul micului meu studiu nu m-aș întâlni cu un bărbat după ce am fript chiftele. Îi dau dreptate lui Hirsch pentru că bărbatul își dorește pe lângă femeia focoasă să fie și un pic bucătăreasă. Și îl cred pe cuvânt că a făcut corect studiul că este bărbat bine și nu cred că a refuzat o masă delicioasă.

Înaintez în pseudo-cercetarea mea și mă încearcă deja un sentiment de nesiguranță. Pe mine cred ca nu m-a iubit nimeni :). Încep să citesc noaptea studii despre iubire și cu cât înaintez în pagini, am mai multe întrebări decât răspunsuri.
O găsesc pe Helen Fisher, antropolog de profesie și nu în ultimă instanță, femeie curioasă ca și mine. Ani de zile a studiat foarte serios fenomenul de iubire și a tras niște concluzii folositoare.
Se spune că iubirea radiază? Așa este, complexul tegumental ventral și nucleul caudal (regiuni aflate pe creier) luminează propriu-zis când este întâlnită persoana iubită. Păcat că nu se vede decât la RMN 🙂 ar trebui să se vândă la magazin aparatul.
Și așa ajungem la dopamină.
Știți starea aia când suneți plini de energie, idei, îndrăzneală, curaj, initiațivă ?
Ei bine, este ea, dopamina sau altfel spus iubire, dragoste sau amor (cum decideți să-i spuneți).

Dopamina ca dopamina, dar ce facem cu testosteronul? Cel care în doze insuficiente, provoacă starea de îndrăgostire la bărbați. Și cele 8 secunde de privit insistent partenera, sau pupilele dilatate, mâinile ușor transpirate și acea stare de fâstâceală nefirească a sexului puternic. Cum iubirea se pare că este un cocktail chimic mai degrabă, mă gândesc că scăderea serotoninei face din omul normal un îndrăgostit cu comportament compulsiv – obsesiv (tulburare caracterizata prin prezența obsesiilor și a compulsiilor suficient de severe pentru a perturba comportamentul persoanei). Mărturisesc că definiția aceasta mi se pare cea mai apropiată de starea de iubire când o luăm razna.

Nebunie, obsesie, ”săptămână oarbă”, furie, pasiune. Aha, deci sunt pe aproape cu studiul despre iubire. Dacă nu recunoașteți acest comportament nici pe aproape la iubitul vostru, vă rog să nu mă urâți din tot sufletul. Îmi este destul de greu și mie gândindu-mă că nici pe aproape nu am văzut așa ceva.

Mai precis acum pot da o definiție a bărbatului care iubește. Se uită lung și fix la tine (8 secunde), i se măresc pupilele, i se luminează creierul (Doamne ajută) și începe să facă acele fapte nebunești. Devii un drog pentru el, nu contează că ți s-a dus firul la ciorap sau îți stă părul lipit de cap. Pentru el, doar tu exiști. Nu doarme, nu mănâncă, nu are stare. Începe să fie eficient doar din dorința de a petrece mai mult timp cu tine. Te sună des și nu are astâmpăr cu mâinile când ești lângă el. Simte nevoie să te atingă, să se aproprie, să te miroase. Se spune că femeile folosesc orgasmul inconștient pentru a determina dacă bărbatul este bun sau nu pentru a fi  le partener (explic eu altă dată despre asta).

Bărbații sunt mai plini de inocență. Ei nu caută explicații orgasmice subliminale. Te văd mama copiilor lui, zâna sublimă din bucătărie, vampa sexi cu mașina de călcat în mâini.

Bun, satisfăcută (sau nu) cred că am reușit să definesc bărbatul care iubește.
Întrebarea care se pune?
Mai bine nu …