Duminică am dilemele mele, tu?

Nu am tabieturi, dar duminica obișnuiesc să îmi beau cafeaua în prezența programului Discovery, Travel & Living.
Încep a mă minuna la povestea celor 2 părinți cu ai lor 8 copii. Asta da surpriză, că după o pereche de gemeni să mai naști odată încă 6. Nu știu cum este în detaliu viața lor dar pare un haos organizat. Și gândesc la viețile noastre. Poate nu avem șase copii fiecare, dar griji de șase, avem.

Continui cu ”Say yes to the dress”. O nebunie întreagă cu organizarea și alegerea rochiei de mireasă. Ba chiar se pot naște adevărate drame și Doamne ferește să ai o mireasă depresivă sau o soacră nemulțumită. Incredibil cum bărbații nu au nimic de spus în legătură cu propriile lor nunți. Mi se pare nedrept ca doar viitoarea mireasă să aibă parte de toată atenția. Rochia pare punctul de interes și femeile par să înnebunească când este vorba de alegerea ei. În America se pare ca nebunia se duce la extreme: statul la cozi interminabile, probatul obositor și alegerea finală, uneori mai nesigură decât însăși Da-ul din fața altarului.

După mirese evident urmează emisiunea cu bona cea răbdătoare să disciplineze copii răsfățați. Uimitor ce teroriști pot fi omuleții de câțiva cm. Acum dacă te chinui să citești, ți-ai bea cafeaua în liniște dar copiii tăi urlă, știi despre ce vorbesc.

Pe la orele prânzului, după ce am lenevit de mi-a amorțit fundul și creierul uitându-mă tâmp la televizor cu rămân uimită urmărind emisiunea ”Super case”. Ei bine recunosc că nu întotdeauna îmi provoacă plăcere. Deseori simt o revoltă eu zic justificată, când observ că în Londra găsești o super casă la același preț de București. Și să fim serioși , diferențele sunt colosale. Azi m-am enervat chiar. Familie normală din categoria ”medium hight income” adică oameni cu afaceri normale sau funcții executive, adulții în jur de 40 – 45, 4 copiii, trăiesc normal în casa lor din suburbii, la 30 de km de Londra. Casa cu 8 dormitoare, teren de 3 hectare în jur, impecabil amenajat. Brusc mă bântuie ”capra vecinului”.

Dacă nu au beneficiat de vreo moștenire, și nu au spus nimic despre asta, familia se gospodărește relativ bine. Ea, femeie hotărâtă și energică a scris câteva cărți, el lucra ceva de genul consultant IT.
Pentru că este duminică și este ziua mea preferată să am dileme, iat-o pe prima: ce ar trebui să fac eu să am doar o spoială din normalitatea lor? Casă, cățel, prieteni la cină și mic dejun pe terasă.
Îmi aduc aminte brusc că trăiesc într-o țară care mai are mult să se maturizeze și mă întristez. Fără un contract nesimțit de mare pentru a oferi consultanță de pildă unei companii care face autostrăzi (adică să încasez foarte mulți bani și să nu fac mare lucru) șansele mele sunt zero.

Prea ocupată să fac bani adevărați, trebuie să mă consolez cu faptul că poate în altă viață am să aleg mai bine. Chiar și în posesia  ”contractului” ar fi peste puterea mea de acceptare să plătesc sute de mii poate chiar milioane pe o locuință care nu are nimic de a face cu normalitatea. Pentru mine casa înseamnă teren, canalizare, drum asfaltat și vecini la măcar 500 m. În domeniul imobiliar se observă cel mai bine cât de imaturi suntem încă. Lipsește acel bun gust al omului foarte bogat. Nu vreau să generalizez deoarece nu am vizitat toate reședințele și nu cunosc toți oamenii bogați din România. Dar atâta timp cât într-o casă pusă la vânzare cu 2 milioane de euro, vasul de toaletă este împreună cu chiuveta, eu am rețineri.

Personal m-ar deranja să plătesc foarte mulți bani pentru o casă la care trebuie să ajungi pe o șosea aglomerată și unde nu există drumuri, spațiu și infrastructură sau mai rău,  îmi văd vecinul de pe geamul din bucătărie făcând baie. Cred că aici se vede cel mai bine lipsa de rafinament și educație estetică.
Dar am deviat de la subiect.
Concluzia: ceea ce o familie normală dintr-o țară civilizată își poate permite, la noi este lux sau total inaccesibil.

”Cei mai bogați oameni din Europa” mă amuză în mod special, asta emisiune motivațională. Azi de pildă sunt prezentați câțiva dintre cei mai bogați dintre bogați. Unii posesori de afaceri moștenite din familie, pe ăia nu-i punem, și un Estonian. Fost om de ordine, actual posesor de companii de securitate cu o avere estimată la 160 milioane de euro. Hmmmmmm, aștept să văd BGS-ul în expansiune, deși nu cred că va atinge nici măcar o treime din cifra de afaceri a Estonianului. Și știți, Estonia este o țară mai mică dar poate are oameni mai bogați de păzit.

Brusc mi se face dor de Mare, de Veneția, Paris sau zona Provance. M-aș teleporta direct într-un sătuc german unde totul este plin de culoare, mușcate la geam și multă iarbă verde. Îmi este dor de o normalitate pe care doar o intuiesc uneori.

Renunț la zapp-ing și decid să rămân pe Entertainment unde este o emisiunea despre începuturile serialului Seinfeld. Interesant serial, mă întreb ce audiență aduce în România?
Mai sunt câteva ore până se termină dimineața și mai am o dilemă: chiar trebuie să mă uit la televizor?

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

nineteen + 6 =