Lecții de automotivare

Bine că a trecut ziua de luni. Nu am nimic împotriva ei, chiar aș putea să spun că este ziua mea preferată din săptămâna. Constat însă de 3 săptămâni, săptămâni în care monitorizez cu grija fenomenul, că luni nu se întâmplă nimic. Nu ți se răspunde la mesaje, mail-uri, telefoane.

Pe la orele prânzului am simțit cum nivelul motivațional mi-a scăzut simțitor, mi-am văzut în continuare de treabă dar nu mai aveam nici pe departe același entuziasm caracteristic mie. Mi-am pus întrebarea de unde vine această scădere bruscă și răspunsul l-am primit indirect de la un amic. Am ajuns amândoi la concluzia că este infinit mai greu să te menții energic și entuziast într-o lume apatică decât să te prefaci că pierzi vremea la birou.

Pentru oamenii energici și entuziaști ideile vin repede. Îi recunoști dintr-o mie, au ochii strălucitori și nu folosesc niciodată propoziția ”nu se poate”. Răspund la telefoane necunoscute și nu consideră că pierd timpul dacă ascultă o părere, sugestie sau rugăminte. Nu sunt obosiți, nu trag chiulul și au o eficiență specifică celui care face de plăcere ce face. Rar îi surprinzi apatici. Poate în zilele de luni 🙂

Dar nimic nu omoară entuziasmul omului energic mai bine decât apatia celuilalt. Am verificat la cunoștințe și mai toate mi-au confirmat același lucru. Lipsa unui răspuns prompt, te face să ”iei piciorul de pe accelerație
Nu exista ceva mai groaznic decât lipsa acțiunii pentru omul energic. În cariera mea am văzut zeci de cazuri. Oameni deștepți, plin de idei, plafonați la un moment dat prin birouri în așteptarea eternelor răspunsuri.

Dacă ar fi să fac o descriere exactă, ar arăta așa: vine ideea, (yupi), o confrunți cu echipa, o validezi, o prezinti, ți se dă undă verde (uneori nu cu mult entuziasm să nu ți-o iei în cap ), o pregătești și …. aștepți acceptul. O zi, o săptămâna, o lună. La început te gândești că poate nu are timp, după care dai un mail, un telefon. Nimic. Mai trec câteva zile, săptămâni și începi să îți privești propunerea ciudat. Dacă ți-a scăpat ceva? În final, dai buzna și întrebi: este ok sau nu? Ți se răspunde de cele mai multe ori că este în regulă, poti să-i dai drumul la implementare. Pleci de acolo buimac întrebându-te absolut justificat dacă acordul s-a dat în 3 minute de ce s-a pierdut atâta timp?
Și îți scade entuziasmul. Este ca într-o relație de ani buni în care cererea în căsătorie vine foarte, foarte târziu. Toate lucrurile se fac la vremea lor, dacă ne uitam puțin în jur, ne dăm seama de asta.

În așteptarea unor răspunsuri, m-am apucat de alt proiect, asta pentru a prezerva nivelul entuziasmului. Și zâmbesc atunci când sunt întrebată de ce prefer proiectele de voluntariat. Ele se întâmplă în timp real și au întodeauna cu sfârșit pozitiv.

Să fie voluntariatul o lecție de motivare personală? M-am întrebat de multe ori dar am preferat să nu despic firul în patru ca să nu ajung la concluzia că gestul uman hrănește orgoliul. Dar asta este o altă discuție.

Una peste alta, ca o concluzie a mea: lipsa motivației vine în primul rând din lentoarea deciziilor luate.
Dar azi este marți și culmea, sună telefonul.

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

5 × one =