Primul pas către nimic

Te uiți dimineață pe geam.  Asta dacă mai ai stare după ce traficul a devenit coșmarul nostru al tuturor. De înghesuială nimeni nu scapă. Ici colo un copil își cară ghiozdanul lângă un părinte vizibil nervos lângă el. Deschid presa, abundă de prostii. La radio unii ori se maimuțăresc sau ne livrează știri apocaliptice. Mai bine privesc pe geam, este soare.

Oare ce gândește un părinte din acele sate care nu au canalizare și nici școli moderne când își trimite copilul la școală? Departe de a invita la negativism, dar mare parte a vieții este despre starea de nimic astăzi. Nimicul creează nimic. Către ce se îndreaptă copiii care peste 20 de ani preiau ștafeta? Mă întreb eu și probabil și tu?

Nu este ușor să fii părinte, nici copil în vremurile astea. Astăzi parcă exuberanța specifică zilelor de școala nu mai este la fel, știu pentru că în jurul casei mele sunt două școli. Am observat domnișoare gătite ca de discotecă, băieți atenți la frizură pufăind plictisiți din țigară.

Și dacă mai este și o zi de luni, e tragedie curată. Parcă luni ar trebui să existe mai mult entuziasm. Lumea să refuze să creadă că este o zi proastă pe care să o alimenteze din plin pe mediile online cu imagini și citate. Luni este luni, o zi în care poate pentru mulți viața începe altfel. Chiar și pentru părinții nervoși sau copiii fără vreo direcție concretă încă.

About the author: Adriana Petrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

2 + 15 =